Telefonul creat de Facebook s-ar putea numi "Buffy"
Cea mai mare reţea de socializare din lume, Facebook, a decis să colaboreze cu producătorul asiatic HTC pentru scoaterea pe piaţa a unui model care să integreze toate caracteristicile reţelei.
Facebook a avut ideea de a crea un telefon mobil de mai bine de doi ani, iar acum vrea să grăbească procesul, având în vedere că aproximativ jumătate dintre utilizatori, adică 350 de milioane, folosesc un smartphone pentru a-şi accesa contul.
HTC este unul dintre producătorii care au deja mai multe modele care dispun de un buton dedicat pentru Facebook, Salsa şi ChaCha fiind lansate la începutul acestui an.
Sistemul de operare al viitorului telefon va urma modelul urmat de Amazon cu tableta Kindle FIre, fiind structurat în jurul cunoscutului Android.