Ziua perfectă
Da, chiar așa. Și n-am văzut nici un film din nici o secțiune. Dar, m-am plimbat pe lîngă fostul Zid al Berlinului, din care a mai rămas o porțiune de vreo 500 de metri, față în față cu ministerul german al finanțelor.
În spatele zidului se află muzeul numit ”Topografia terorii”, care cartografiază anii nazismului în Germania. Impresionant! Apoi am mers cam 5 minute, pe jos, pînă la Checkpoint Charlie, celebrul loc unde oamenii erau anunțați că ”You are leaving the American Sector!”, pe care era să-l ratez pentru că baraca e foarte mică.
Noroc că privirea mi-a fost atrasă de doi bărbați îmbrăcați în uniforme militare americane, cu steagul SUA, care fac poze cu doritorii. Oricum, senzația acestei plimbări a fost foarte stranie, cu treceri pe lîngă zid, apoi pe lîngă o parcare plină cu Trabant-uri, apoi Checkpoint Charlie, apoi muzeul cu același nume unde, pe repede înainte, am făcut un survol al modalităților folosite de est-germani pentru a trece dincolo, totul în sunetul unui oraș perfect occidental, adică trepidant și grăbit.
Și uite așa s-a făcut de 5 pm și am intrat în sală și am văzut...Hugo. E 3D, e netradus în nici un fel (adică l-am văzut de parc-aș fi fost în America) și, mai ales, e Martin Scorsese. Care a născocit o poveste atît de emoționantă, duioasă și perfect articulată cinematografic, încît la unele momente am lăcrimat. Pe foarte scurt (pentru că e păcat să-l lungesc), este o MARE & FRUMOASĂ declarație de dragoste a regizorului american pentru CINEMA, pe care-l vede prin ochii unui copilandru care-l (re)descoperă pe Melies. Copilandrul Hugo e singur, trăiește și întreține ceasurile din gara din Paris și iubește aventura, nu se dă bătut și îi plac filmele. Dacă vreți, puteți să priviți filmul și ca pe o lecție pe care maestrul Scorsese știe să o primească și să o predea celor care știu și vor să asculte povești. Într-un anume fel, Scorsese este Povestașul lui Llosa într-o lume care a plecat din junglă ca să eșueze în cililizație. Regizorul american ne spune că ar fi mare păcat să uităm și că doar astfel, povestind și repovestind mereu despre cele ce au fost rămînem împreună. Chapeau!
La 9.30 pm am intrat la Crucișătorul Potemkin, unde pe lîngă filmul maestrului Eisenstein, am văzut și un desen animat de vreo 10 minute, restaurat și acesta. Firește că filmul rămîne la fel de puternic, indiferent de cîte ori îl vedem și este, poate, și acesta un motiv pentru care este printre operele de artă cele mai copiate și parodiate, alături de da Vinci și de Boticceli, așa cum spunea directorul Muzeului Filmului din Moscova, înaintea proiecției. Cinematografic, seara asta a fost perfectă pentru mine și, miraculos, s-a legat. Melies, Eisenstein, Scorsese...
Așa cum v-am obișnuit, ziua a fost împănată cu penne cu vită (rețeta e cu iepure, dar acesta o zbughise), anghinare, roșii cherry, morcov, capere, măsline, toate astea stropite cu puțin vin alb și presărate cu parmezan, cam puțin. Locul este restaurantul Vapiano, în Potsdamer Platz.
Pe mâine vă spune FlorinB