Wanderlust - Cronică de film

Totul se reduce la scheme recognoscibile livrate pe tavă, personaje previzibile și glumițe de școală primară, inclusiv în materie de poante grobiene și sexuale (v-ați urca pe pereți dac-ați știi câte măscări, invective și înjurături rostesc copiii din gimnaziu, deh!).

Un cuplu new-yorkez (Jennifer Aniston și Paul Rudd) vrăjit de visul  de-a locui într-un mini-studio (o garsonieră de fițe, în fapt) și apoi readus cu picioarele pe pământ de efectele crizei (el este dat afară dintr-un job cu perspectivă , ei i se respinge un proiect de documentar despre pinguinii cu cancer testicular, ce stupizenie! – da, sunt incorectă politic!). Cei doi înghit gălușca și își iau catrafusele pentru o mutare temporară la fratele lui, un mic întreprinzător în lumea minusculă, dar curată (!) a afacerilor cu bude. Însă destinul, cine altul, îi conduce pe un drum lăturalnic, direct în paradisul vieții fără bani, fără necazuri, fără restricții, dar mai ales fără uși la băi și dormitoare (vezi o sursă de haz nebun și situații spumoase, bleah!). Elysium este o comunitate de oameni liberi, înființată de personajul lui Alan Alda (foarte tristă apariție a unui actor subfolosit, din nefericire), dar condus cu mână de fier și minte de vultur de către Seth (Justin Theroux, singurul actor care știe să-și joace rolul, atât cât e …).

Acest film împacă și capra și varza și eșuează, nu pentru că vrea să fie și corect și incorect politic în aceeași frază, ci pentru că realizatorii nu și-au bătut capul cu niște personaje care să fie, cu lucruri care să se întâmple, ci cu niște clișee ambulante care să mimeze că le pasă și că mai și au umor pe deasupra. La capitolul surprize filmul este zero barat, pentru că atunci când, de pildă, ea se împotrivește acestui stil de viață și el încearcă să-i prezinte avantajele și s-o lumineze, știm sigur că la final el va fi cel revoltat și furios pe minunata lume nouă și ea va fi cea devorată și dependentă de marea iluminare.

Țin să precizez și pe această cale, doamnelor și domnilor, că Jennifer Aniston își joacă a zecea oară același rol din Friends de care nu va scăpa niciodată, pentru simplul fapt că este netalentată și are o oftică structurală care transpare în fiece grimasă și fiece replică. Faptul că Judd Apatow este printre producători nu spune/nu face aproape nimic. Cine știe, poate el este responsabil de una dintre rarele scenele amuzante (cam lungită, pentru care a primit R 15, la pachet cu nuditatea umblăreață a unuia dintre personaje) în care tânărul new-yorkez, acum pregătit să înfrunte libera sexualitate, încearcă să-și facă o leacă de curaj și joacă dirty în fața oglinzii câteva replici cvasiporno, pe diferite voci, tonuri și accente. Însă, melanjul de pretenții de comedie de clasă cu mici problematizări (vezi “acum este momentul adevărului”, “cine suntem noi, de fapt?”, comunitate vs. turmă, și alte poncifuri) și grobianismele care cerșesc public în sală nu fac decât un ghiveci nedigerabil și lipsit de haz.

Cu tot efortul meu de a fi și capră și varză, pe rând sau în același timp, n-am ajuns decât să detest încă o dată filmele (și acesta este un caz exemplar) în care “fiecare se va regăsi în această poveste”. Bullshit!