Toată lumea din familia noastră - cronică de film

Nu de alta, dar e nevoie de oarece timp & distanţă pentru ca lucrurile să se aşeze. În bine, sau în rău în acest film despre un tată, fiica lui şi noua familie a acesteia, sau, dacă vreţi, Alexandra în varianta lungă&dură.În bine: Şerban Pavlu (Marius) este convingător, are nuanţe (într-un rol care, aparent, e unidimensional), are forţă. Iar ochelarii îi dau un aer de mic psihopat, care abia aşteaptă să erupă. Puneţi-l alături de Velicanu, din Principii de viaţă, şi încercaţi să-i comparaţi.

Mihaela Sîrbu (Otilia) este pentru toţi o revelaţie, în sensul în care ne întrebăm cum de n-a fost remarcată până acum de către regizori... Cerebrală şi discretă în mijloace, face un rol foarte bun, al unei mame cam rigide şi obosite de tâmpeniile fostului soţ, a cărei grijă e doar fiica ei, Sofia. Ar putea fi anul său acesta, cu două premiere (Tatăl fantomă, pe lângă filmul lui R. Jude). Sofia Nicolaescu (Sofia) este fetiţa care încheagă filmul, este cauza conflictului, dar şi una dintre cauzele pentru care filmul este discutabil, pentru unii. Foarte naturală şi condusă bine de către regizor, personajul ei reuşeşte să nu fie strident şi fals. E, altfel spus, remarcabil.

Discuţia ar fi că filmul e violent şi că acest copil e martor la toată izbucnirea asta. Şi că e mică şi că nu e actor şi că nu e prea în regulă s-o faci să vadă/simtă astfel de lucruri. Da, cred că e o discuţie. Da, cred că au dreptate ambele tabere, adică şi cei care spun că tot timpul familia ei a fost pe platou, alături de ea şi, astfel, a fost, totuşi, protejată. Gabriel Spahiu este Relache, actualul partener al Otiliei şi, în ultimele două filme ale lui Radu Jude, foarte violentat. Şi aici e bun, dar asta nu e o noutate. Stela Popescu ştie să joace. Alexandru Arşinel, nu. Imaginea, montajul şi sunetul sunt foarte bune.În mai puţin bine. E tot un film strâns, de astă dată într-o jumătate de zi şi, în mare parte, în baia şi bucătăria aferente apartamentului.

Aş spune că nu are destulă anvergură pentru a izbândi la orice spectator (citeşte mediu), deşi tema (copilul minor împărţit între părinţii divorţaţi) e universală şi valabilă peste tot. Radu Jude face tot un film despre copiii prinşi în lumea celor mari. Toate celelalte sunt despre asta. Poate că e cel mai consecvent  (tematic, vorbind) regizor dintre toate noile valuri. Pricinoşii i-ar spune monoton. E şi asta o (altă) discuţie. Mergeţi să-l vedeţi.

Citește in interviu cu Radu Jude despre ”Toată lumea din familia noastră!”