TIFF-ul meu

A fost frumos, a fost ploaie, au fost întîlniri cu prieteni vechi, dar pe care îi întîlnesc rar (o dată pe an, la TIFF), am cunoscut regizori a căror carieră (sper să fie vorba de așa ceva) o voi urmări atent, au fost vestitele petreceri de cu seară pînă-n zori, încheiate, deseori, cu o șaormă de la non-stop-ul de lîngă ”Diesel”, au fost treptele coborîte/urcate de la hotel Belvedere pînă jos, în oraș și au fost mai puține filme pe care le-am văzut. În schimb, au fost sesiunile de q&a, pentru care le mulțumesc celor de la festival (Ana, Crăița, Cătălina, șefii de cinematografe și toți cei care m-au ajutat) și, firește, invitaților, pentru răbdare și pentru bunăvoință.

Nu aș vrea să scriu foarte mult și mi-ar plăcea să am oarece reacții de la dumneavoastră, de la cei care au fost la Cluj, cît și de la cei care n-au ajuns acolo, dar care au curiozități. Pînă atunci, vă propun un foarte personal clasament al celor văzute/trăite/gustate la TIFF.

Filmele

Marea și cuceritoarea descoperire a festivalului este regizorul japonez Hitoshi Matsumoto, considerat în țara lui cel mai important stand-up comediant, prezent la TIFF în secțiunea 3x3, cu filmele ”Symbol” (”Shinboru”/”Simbolul”, 2009), ”Big Man Japan” (”Dai-Nihonjin”/”Marele japonez”, 2007) și ”Scabbard Samurai” (”Saya-zamurai”/”Samuraiul fără sabie”, 2010), aceasta fiind cele trei filme pe care le-a regizat, iar în primele două Matsumoto are și rolul principal. Chiar dacă nu am văzut toată competiția, chiar dacă am văzut ”decît” 16 filme (două în competiție) din cele 240, nu am nici o rezervă: acesta este top 3-ul pe care vi-l propun! Căutați-l pe acest inteligent, inclasabil și caustic regizor ale cărui subiecte (locale, sau universale) sînt redesenate într-un mod pe care eu nu l-am mai întîlnit pînă acum, cu mult umor, cu multă culoare și, repet, cu foarte multă inteligență. Închid capitolul film astfel: dacă sînteți curioși ce puteți primi ”apelînd” (un fel de-a spune...) o ceată de îngeri, ”Symbol” is the answer!

Întîlnirile. Cu mențiunea, necesară, că am amintit doar oamenii pe care i-am întîlnit pentru prima oară. Altfel, ar fi trebuit să fie un singur și populat loc întîi, cu toți pe care îi cunosc, știu,iubesc.

Michal Kosakowski, regizorul documentarului ”Zero Killed” (”Nici o victimă”, Germania-Austria, 2011), un simpatic polonez, acum trăitor la Berlin, al cărui film, cam frisonant, propune oamenilor să-și materializeze fanteziile criminale sub forma unor scurt-metraje. Cu o singură condiție: să joace rolul ucigașului, sau pe cel al victimei. Tentant, nu? Filmările, începute în 1996, au fost urmate, după 10 ani, de interviuri cu aceiași oameni. Mai nimeni nu a mers atît de departe cu franchețea încît să explice care au fost motivațiile fanteziilor criminale. Chiar și așa, spectatorii vor simți fiori pe șira spăinării. Mai pot spune că TIFF i-a priit regizorului pentru că a cîștigat premiul întîi la Festivalul de Film de la Chicago, unde nu a mers fiindcă îi promisese lui Mihai Chirilov că va fi prezent la Cluj. 

Matthew Mishory, regizorul filmului ”Joshua Tree, 1951: A Portrait of James Dean”, (”Joshua Tree, 1951: Un portrtet al lui James Dean”, SUA, 2012), un tînăr american, cu un deosebit simț al imaginii și al compoziției cadrului. Filmul său (debut) este un cvasi-poem filmat aproape în totalitate în alb-negru, despre tînărul James Dean pînă să devină...James Dean. Am avut norocul&privilegiul să prezint cele două sesiuni de q&a la care au fost prezenți regizorul, Edward Singletary, Jr. (actor și producător al filmului) și compozitorul Steven Severin (membru al formației ”Siouxsie and the Banshees”). 

Martin Witz, regizorul documentarului ”The Substance: Albert Hofmann s  LSD” (”LSD: Substanța lui Albert Hofmann”, Elveția, 2011), pe care l-am cunoscut tot la o sesiune q&a, cu care am vorbit destul de puțin (față de cît aș fi vrut...). Dacă vreți să aflați de ce această substanță  a devenit preferata unei întregi generații de tineri și ce cred despre LSD creatorul (întîmplător) său și alții, atunci căutați acest documentar aparent cuminte, care are marea calitate că nu moralizează. Sînt doar fapte și informații.

Mîncăruri

Nu am mîncat cine știe ce rafinamente, dar nici nu am dat peste feluri nedigerabile. Cum despre cele mai multe ”farfurii” am scris la timp, așa arată podiumul meu, fără mari&multe explicații: cina din prima seară la Cluj, la Kaja Tanya, unde, din păcate, nu am mai ajuns în restul zilelelor. Și-mi pare rău, pentru că este locul prin excelență plăcut, cu mîncare pregătită în cantități mici, cu personal simpatic și cu prețuri foarte prietenoase.

”Vărzăria”. Celebrul local de pe Eroilor 37, fără îndoială unul dintre locurile pe care orice fan TIFF trebuie să le bifeze cu ocazia oricărei vizite în oraș. Singurul lucru de care îmi pare foarte rău este că ”sora” ei, ”Fasolăria” a fost desființată.  Cum am pregătit o cronică ”a la Cluj” pentru numărul pe iulie al revistei, vă spun doar că am mîncat de două ori și mi-a plăcut.

Șaorma de dis-de-dimineața, cînd, oricît de obosit aș fi fost, nu puteam începe ascensiunea către ”Belvedere” fără stomacul căptușit de savuroasa  lipie plină cu fîșii de vită, condimente și sos. N-am mîncat-o în fiecare dimineață, dar acum îi simt lipsa. Yummy!

Parcă spuneam că voi scrie puțin...

Îmi pare rău că s-a terminat. Abia aștept ediția viitoare. A 12-a. Sînt, de pe acum, curios, de cum va arăta clipul festivalului. Nici anul acesta n-am să merg la filmele aduse la București. Pentru mine TIFF-ul înseamnă filme și Cluj. FILME LA CLUJ!. Orașul nu poate fi despărțit de festival. Cum festivalul nu poate fi despărțit de Mihai Chirilov și de Tudor Giurgiu. Cum nu poate fi despărțit de HBO Party, de proiecția de la castelul Bonțida, de grătarul de la Mărișel, de nopțile albe și de multe altele. Și sper ca și la anul să fiu răsfățat cu plimbările cu Mercedes, mașina oficială a festivalului. Acesteia și politicoșilor șoferi, OBRIGADO!

Ar mai fi multe de spus, multe de povestit și mulți oameni de amintit. Tuturor, le mulțumesc pentru acest TIFF de neuitat! De fapt, cred că aceasta este frumusețea festivalului: fiecare ediție este de neuitat! Și asta au spus-o toți invitații străini pe care i-am întîlnit, fie că veneau pentru prima oară, fie că reveneau.

Pînă în 2013, Ileana Bîrsan și cu mine vă oferim un interviu a la Cluj cu Jennifer Clary, tînăra regizoare a filmului american ”The Silent Thief” (”Hoțul discret”, SUA, 2012).

Servus!

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
•