The Hobbit în HFR

Întâi despre tehnologia HFR

The Hobbit este primul film 3D realizat în întregime în formatul High Frame Rate de 48 de cadre pe secundă, adică dublul standardului actual în cinematografie. Ce înseamnă, pe scurt, 48 fps? Mai multă claritate a imaginii prin eliminarea motion-blur-ului, mai multe detalii vizibile și un 3D mai luminos.

Dar asta e o sabie cu două tăișuri. Pentru că, pe de-o parte, ai șansa să observi detalii care altfel ar fi trecut neobservate, dar în același timp ai impresia că personajele sunt plastificate, iar mișcările sunt date pe repede-înainte. În plus , nu o dată ai impresia că actorii sunt pe scenă si nu pe un platou de filmare.

Și cum în The Hobbit scenele de acțiune au loc cam din 10 în 10 minute, iar filmul ține aproape 3 ore, spectacolul devine obositor vizual. Au fost, efectiv, momente când nu știam la ce să mă uit pe ecran.

În plus, trebuie să te  asiguri că toate detaliile acelea sunt absolut perfect realizate – de la desenele de pe armură, la bărbile împletite ale piticilor și de la flăcările dragonului până la decorul CGI.

Peter Jackson a zis (citez cu aproximație) că „orice tehnologie care îi face pe oameni să-și dorească să meargă la cinema în loc să stea să aștepte apariția DVD-ului ca să poată urmări filmul pe iPad e bună și merită încercată”. Sunt total de acord cu treaba asta până la un punct – până când ajungi să folosești  tehnologia de dragul de a o folosi – lumea ar trebui să meargă la cinema pentru calitatea filmului și a poveștii, nu pentru a-i număra firele din barba lui Gandalf – lucru devenit acum posibil dacă printre voi există amatori de așa ceva.

E greu să zici dacă inovația asta, care nu e chiar o inovație (posibilitatea de a filma HFR există de câțiva zeci de ani, doar că financiar nu era rentabil), e un lucru bun sau rău. Ca orice lucru nou, va întâmpina o rezistență și, ca orice lucru în genere, are unele părți bune și altele mai puțin bune.

Și acum despre The Hobbit

Am citit cartea, în engleză, anul acesta. Voiam să văd care este materialul cu care va lucra Peter Jackson la realizarea filmului. Chiar și cu bariele impuse până la un punct de limba engleză, dacă ești destul de hotărât, nu ar trebui să-ți ia mai mult de trei zile s-o termini. Sau o zi întreagă dacă ești foarte, foarte hotărât.

Evident, primul reproș și critica principală adusă filmului e de ce a vrut Peter Jackson să facă trei filme dintr-o carte de 300 de pagini? Pentru bani, pentru fani, pentru că poate. Cred că toate trei.

În primul rând, nu cred că e vreun fan care se va plânge că vor mai exista încă trei filme din seria LotR. Eu nu o fac. Mulțumită în mare parte și faptului că Jackson e destul de șiret și știe să exploateze la maxim orice „portiță” din povestea lui Tolkien. Cinematografic vorbind, să astepți 45 de minute să înceapă aventura într-un film de aventuri nu e cel mai „de apreciat” lucru, dar regizorul neo-zeelandez are grijă ca tragerile de timp să fie cât de cât acceptabile.

Actorii își fac treaba bine, cu un „foarte bine”  în dreptul lui Richard Armitage care reușeste să fie credibil în rolul prințului Thorin care dorește să-și recucerească orașul și casa din ghearele dragonului Smaug. Martin Freeman, în rolul hobbitului Bilbo Baggins, nu impresionează, dar nici nu lasă goluri neumplute. Hai să o spunem așa: dacă treaba lui, în primul film, era să fie cel mai banal personaj din toată gașca de nebuni, i-a reușit foarte bine. Sper doar ca evoluția personajului să primească niște imbolduri ceva mai serioase în partea a doua. Sir Ian McKellen este același Gandalf pe care-l știm și iubim, iar Kate Blanchet în rolul vrăjitoarei-elfă reușește, chiar dacă pentru doar câteva minute, să ne aducă aminte că pe Pâmântul de Mijloc mai sunt și femei. 

Și fiindcă suntem totuși pe Pământul de Mijloc, avem parte, așa cum îi stă bine unui film din seria LOTR, de unele dintre cele mai extraordinare peisaje pe care avem ocazia să le vedem într-o sală de cinema.  Și care, adaug eu,  compun probabil singurele scene unde nimeni nu critică folosirea HFR-ului.

Pentru că așa trebuie, o să merg să vad The Hobbit și în varianta normală de 24fps. Până atunci nu ar strica să dați o fugă până la sala de la Grand Cinema și să-i numărați firele din barba lui Gandalf. Asta ca să vă faceți propria părere despre ceea ce unii au numit viitorul cinemaului. 

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
•