Răzbunătorii 3D - cronică de film

Cei care n-au crescut cu benzile desenate ar trebui să-şi imagineze un soi de Cei şapte magnifici – literalmente; ceilalţi ar trebui să aprecieze strategia celor de la Marvel, care au făcut câte un film (două, în cazul Iron Man) introductiv pentru fiecare personaj, anunţând, în finaluri meşteşugit-şugubeţe, întrunirea ce va să vină.

Extrem de eficient şi isteţ decupat şi pus în scenă (regizorul Joss Whedon şi-a făcut mâna în televiziune), şi în ciuda lungimii excesive şi a unui act trei ce trimite aprig la Transformers-ul de mai an (mă rog, dacă în Transformers ai fi înţeles cine cu cine se bate şi de ce), acest „congres interplanetar” se dovedeşte o felie zdravănă de entertainment, la care practic n-ai timp să te plictiseşti. Iar dacă urmăreşti cu atenţie schimburile de replici/priviri dintre protagonişti (toţi OK, până şi Sam Jackson – cu o menţiune specială pentru negativul Tom Hiddleston), ai senzaţia că totul pare făcut în joacă – o joacă scumpă, e drept, dar, după cum se vede, teribil de profitabilă. Ceea ce nu înseamnă neapărat că cinematograful e acum mai bogat.