Prometheus - cronică de film

Și cum sînt un mare fan al filmelor SF și cum cred că ”Blade Runner” este cel mai bun SF ever, iar ”Alien” unul dintre cele mai bune, parcă mi-era ciudă să fi scris dur despre ”Prometheus”. Așadar...

”The Search for Our Beginning Could Lead to Our End” stă scris pe afișul filmului, dominat de un cap umanoid întunecat uriaș, dăltuit într-un mineral la fel de întunecat. O temă mare, la fel de uriașă ca acel cap, cu impact decisiv asupra omenirii. De altfel, Ridley Scott este foarte prieten cu subiectele copleșitoare, a căror realizare necesită o desfășurare amplă de mijloace cinematografice, decoruri, montaj, muzică, actori importanți, CGI. Cu toate astea, în toate filmele sale de acest gen, factorul uman este pivotul poveștii și povestirii, e cel care umanizează spațiile închise, întunecate și terifiante pe care regizorul le imaginează.

Vorbind de spații, aici nu mai avem senzația de claustrofobie care domina în ”Alien”. Filmul începe cu un survol peste un cvasi-început de lume peste care plutește umbra unei aeronave. Piatră, abur, pustietate, atmosferă ce devine direct frisonantă în momentul apariției unei ființe aproape umane  care, pe malul unei ape, înghite o substanță, apoi se dezintegrează, iar ADN-ul acestui străin (un alien, nu are cum să nu ne zboare gîndul către acolo...) pătrunde în structura mediului. Astfel, sîntem introduși în acest mister care poate fi începutul, dar poate fi și sfîrșitul unei lumi, unei rase, poate al omenirii. Și iată cum cuvintele de pe afiș prind viață...

Pe (destul de) scurt, o  navă spațială (Prometheus, pe numele ei) pornește în căutarea unei planete unde s-ar putea să găsească răspunsul la The Big Question: de unde venim? Echipajul este clasic, cu oameni de știință (Elizabeth Shaw-Noomi Rapace și Charlie Holloway-Logan Marshall-Green) entuziaști și puri, un căpitan de navă (Janek-Idris Elba) pînă la un moment amoral, vreo doi-trei mercenari pe care îi interesează doar banii și o reprezentantă a finanțelor (Meredith Vickers-Charlize Theron), frumoasă, rece și totalmente supusă dorințelor domnului Peter Weyland, (Guy Pearce), finanțatorul expediției din acel an 2093. Și mai e David (Michael Fassbender), lipsit de emoții și eficient în tot ce face. Este un android și este cel care pare a ști cel mai mult despre adevărata misiune a navei. Chiar la început pomeneam de marca Ridley Scott; unul dintre elementele acesteia este personajul feminin puternic, tenace, aproape deloc fragil și care, totdeauna, luptă pînă la ultima suflare împotriva celuilalt, indiferent că acesta e o creatură extraterestră, sau lumea dominată de masculi, ca în ”Thelma & Louise”. Personajele feminine ale lui Scott știu cine sînt, știu ce vor, au un crez, iar singura lor problemă sînt mijloacele necesare pentru atingerea acestuia. Alt element al mărcii R. Scott este distribuția, împortantă, împănată cu staruri. Iar  ”Prometheus” e înțesat cu staruri la fel de mari ca stelele înconjurătoare.

Bun, subiectul e ofertant, distribuția e strălucitoare, țelul e măreț, cum de a ieșit un așa rateu? În ciuda ambiției sale dimiurgice, regizorul nu poate depăși o anumită abordare de almanah SF (sau, dacă vreți, de popularizare a științei de tip ”Magazin”), în care trebuie să arate mai tot ce trebuie arătat, dar și trebuie să păstreze o zonă umbroasă, cel puțin pentru moment. Poate că rezultatul ar fi fost, măcar, decent dacă n-ar fi fost alterat de ADN de ”Alien”.  La propriu, ni se livrează un soi de prequel la celebra serie, cu tot cu celebrul monstru gestat în pîntecele bravei femei, Noomi Rapace în acest caz/film. Degeaba spune Sir Scott că singura legătură cu celebra serie este doar numele Weyland (aici, Peter Weyland este proprietarul și finanțatorul misiunii ”Prometheus”), provenit din Weyland-Yutani, compania atotstăpînitoare din ”Alien”, cînd vedem același monstru amenințător...

Întrucîtva, Ridley Scott repetă experiența din ”Robin Hood”, unde focalizează perioada cînd Robin Hood era doar un simplu soldat, să-i zicem. Acolo, însă, acest ante era precizat, era miza filmului, în timp ce ”Prometheus”  are pretenția să ne conducă pur și simplu pe urmele primilor pași ai omenirii. Niște pași împiedicați pentru că privirea e întoarsă către trecutul glorios, adevărat, dar tot trecut. Păcat...  

PS. Vă propun să pornim în căutarea celui mai bun film al lui Ridley Scott. Poate părea banal, dar acest domn a regizat cîteva foarte bune. Și cum este recunoscut ca unul dintre cei mai buni ai genului SF, ce-ar fi să facem și un top ten al celor mai bune SF-uri ever, indiferent de cine le-a regizat, of course. Vă mulțumesc. Cu curiozitate, al dumneavoastră

Florin Barbu