Principii de viață - cronică de film
După eroicul și atipicul debut, Portretul luptătorului la tinerețe, film inegal, dar cu încercări curajoase, ultima poveste regizată de Constantin Popescu se instalează comod în rețeta „feliei de viață” de care filmul românesc recent începe să abuzeze.
În 24 de ore (iar!), îl vedem pe Velicanu (Vlad Ivanov), tată, soț și șefuleț, pendulând între fosta și actuala familie, via tipografia în care o singură comandă îi dă bătăi de cap, încercând să controleze și să modeleze totul după propriu-i chip, dar mai ales pe fiul cel mare, un adolescent cu capsa pusă.
Titlul-cârjă ne ține conștiința trează, fiecare eroare a neisprăvitului, fiecare principiu încălcat sau revendicat nu lasă loc de nuanțe. Poate dacă scenariul n-ar fi înțepenit în cele 24 de ore, personajul ar fi fost mai mult decât un crochiu (Ivanov este filmul!), relațiile ar fi căpătat tensiune, iar izbucnirea finală, deși binevenită, n-ar fi arătat precum un moment cathartic, amuzant și încrâncenat.