Prima întîlnire cu Serenissima

Da, orașul (cel puțin, atît cît am văzut în două zile) este labirintic și mai mereu ești nehotărît încotro să o apuci. Hărțile mi se par inutile într-un spațiu organizat după legi foarte fluide, ca să le zic așa, iar cel mai bine este să te lași condus de curiozitate. Nu e nimic care să nu placă, mai ales cuiva care are prima întîlnire cu Serenissima.

Azi este o zi frumoasă, însorită și, pentru mine, destul de liberă. Festivalul de film începe miercuri, așa că mai am timp să lenevesc, să mă plimb fără țintă, să privesc negrăbit, să mă minunez de tot ceea ce văd, aud și gust. Vorbind de gusturi, prima întîlnire cu aromele venețiene s-a numit aperol-spritz și a fost decisivă. Cu trolerul după mine, după o călătorie ușor sîcîitoare cu avionul și după alte 70 de minute cu un vaporetto foarte lent, cele trei pahare cu băutura rozalie și plăcut înțepătoare au fost începutul perfect al zilelor mele la Veneția. Cartierul în care stau se numește Castello (orașul are șase) și este ”coada peștelui” venețian (priviți o hartă și veți înțelege despre ce vorbesc). Este liniștit și nu este departe de celebra Piață San Marco, iar drumul pînă acolo mi-a luat cam 20 de minute, fără să mă grăbesc și cu ”micul japonez” din mine făcîndu-și datoria de fotograf conștiincios. Tot căutînd unghiuri și locuri ”de imortalizat” mi-am dat seama că Veneția este un oraș care face inutil aparatul foto. E păcat să stai și să cauți tot felul de priveliști pe care ”să le iei cu tine”, pierzînd, astfel, bucuria unei întîlniri extra-ordinare.

 Tocmai de aceea am plecat dis-de-dimineață spre San Marco, ca să evit hoardele (nu exagerez cu nimic) de turiști care sufocă fiecare centimetru pătrat aici. Am avut timp, astfel, să privesc în tihnă acest spațiu copleșitor vegheat de Leul Venețian și de San Marco, simbolul și patronul orașului. Ieri, spre bucuria noastră, am fost ghidonați spre o zonă care este, realmente, din altă lume: Il Ghetto. Vechiul cartier evreiesc  este seducător prin culorile estompate, prin liniștea ireală, prin restaurantele liniștite, în fine, prin aerul de lume decentă și, întrucîtva, sfioasă, care nu vrea să se expună cu orice preț și oricui.

E cam timpul să mă opresc. Peste puțin timp voi lua vaporetto către Lido, unde voi avea tot o primă întîlnire, cu sălile unde miercuri va începe a 69-a ediția a Festivalului de Film de la Veneția, care anul ăsta își aniversează cei 80 de ani de viață. Ciao!  

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
•