Pina - cronică de film

Vizionarea filmului Pina este o experiență artistică rară, pentru că din punct de vedere cinematografic, 3D-ul pare cea mai adecvată soluție pentru acest tip de artă, în care corpul este instrumentul care spune o poveste și creează emoție. Și ce emoții!

În cazul viziunii coregrafice a Pinei Bausch (controversată în anii ’70, devenită apoi școală), filmul lui Wenders îi face și pe cei mai reticenți spectatori să admire și să vibreze la efectele pe care piesele clasice ale Pinei le pot produce.

Într-o combinație spectaculară de mișcare și muzică într-o scenografie minimalistă sau în spații neconvenționale din Wuppertal, Frühlingsopfer, Café Müller, Kontakthof și Vollmond sunt recreate de dansatorii Pinei, din generații diferite, punctate de scurte mărturii ale acestora despre întâlnirea cu cea care i-a condus și i-a sedus.

Aproape simți gustul pământului și stropii de apă de pe scenă, auzi fiecare icnet și fiecare foșnet ale corpurilor în mișcare, iar suferința, melancolia, extazul sau disperarea te locuiesc multă vreme după ce părăsești sala de cinema, mai ales în secvențele de arhivă în care chiar Pina Bausch dansează.