ParaNorman - cronică de film

 Ca în fiecare an, organizatorii ne-au obișnuit cu un film-eveniment  pentru prima seară, cea a deschiderii oficiale. Dacă anul trecut am văzut Crulic, animația românească multipremiată, acum pregătiți-vă pentru o întîlnire cu...zoombie. Aceștia sînt nițel diferiți față de cei cu care ne-a obișnuit maestrul Romero, adică nu sînt chiar așa de înspăimîntători și nu sînt atît de înfometați după delicatesele umane. La vremea lor,în urmă cu vreo trei sute de ani, șapte dintre ei o condamnaseră la moarte pe Aggie, o fetiță despre care creadeau că este vrăjitoare. Acum, în orășelul Blithe Hollow, trăiește Norman Babcock, un băiețel pe care familia (părinții și o soră fițoasă) îl crede, să zicem, ciudat. Asta pentru că, totuși, îl iubesc; de fapt, îl cred cam nebun. Norman vede morți, vorbește cu ei, iar aceștia îi vorbesc. Norman se uită la filme de groază împreună cu bunica lui, care stă pe canapea și croșetează și vorbește cu nepotul ei. Așa începe filmul și totul pare normal, pînă cînd ne dăm seama că bunica era în lumea cealaltă și totul devine...paranormal. Unchiul lui Norman, Mr. Prenderghast, care avea același ”dar” ca nepotul său, îi lasă cu gură de moarte un secret, care implică salvarea orașului de blestemul care-l bîntuia de sute de ani, de pe vremea cînd micuța Aggie fusese...mazilită. Cred că e suficient, din cîte v-am spus, pentru a vă imagina desfășurarea poveștii. Povestirea este, în schimb, altă poveste...

Pe lîngă scenariul inteligent scris, cu multe scene amuzante (Chris Butler este autorul, un debut remarcabil), marea calitate a filmului este tehnica în care a fost realizat, anume în stop motion. Mai mult, filmul este proiectat în 3D și aceasta nu diminuează cu nimic calitatea sa, pentru că efectele tehnice nu ne fură privirea de la povestire.   ParaNorman este produs de celebrul studio LAIKA, responsabil, printre altele, cu Coraline, realizat în aceeași tehnică. Coregizat de scenaristul Chris Butler (tot debut și în regie) și de Sam Fell (The Tale of Despereaux, Flushed Away),  ParaNorman cucerește prin personajele atașante (nu cred că este vreunul, într-adevăr, nesuferit), prin povestea simplă și cu mica morală de rigoare, dar pe care care autorii scenariului nu ne-o bagă pe gît cu tot dinadinsul și ne lasă tot timpul să fim atenți la animație, aceasta fiind, de fapt, atracția principală.

Așadar, un început de festival excelent și, dacă nu aveți timp să veniți în seara asta la întîlnirea cu Norman, nu-l ocoliți în zilele următoare, pentru că tocmai intră pe marile ecrane.