Oglindă, oglinjoară - Cronică de film

Cît despre locul care, pe vremea Regelui, era the place to be, cu oameni fericiți și veseli, acum e trist, gri și plin cu supuși gîrboviți de dări. Soluția e măritișul cu Prințul Alcott al Valenciei (Armie Hammer, l-ați văzut, recent, în ”J. Edgar”), care, dornic de aventură, s-a rătăcit prin pădurile bîntuite de tot felul de...pitici.

Firește că există și o Albă ca Zăpada (Lily Collins, fiica lui Phil), și o oglindă și un măr. Știți povestea, dar cum e foarte la modă ca basmele nemuritoare să fie ecranizate digital și cît mai funny, Tarsem Singh (responsabil cu ”The Fall”, printre altele) livrează varianta 2012.

Avem glumițe, decoruri și costume CGI style și un final happy, ușor diferit față de original. Atracția, să-i zicem, ar sta în imaginea celor 7. Sînt pitici autentici (nu știu dacă aș fi putut să scriu astfel în lumea unde corectitudinea politică funcționează, poate vertically challanged...) și nu sînt așa de cute cum v-ați fi așteptat, de fapt n-au nici o legătură cu Disney.

Sînt tîlhari, folosesc picioroange și vor face o echipă imbatabilă, în final, cu Miss Albă. Fata crește, face o tură prin orașul decăzut , are o întîlnire neașteptată cu Prințul și, cruțată de un slujitor milos, conduce lupta pentru salvarea Regatului.

OK, așa nu sună prea atractiv, asta pentru că nici nu e foarte. Dar, nici o căzătură de film nu e. E ușurel, făcut pentru spectatorul comod, care, familiarizat cu basmul și cu arhicunoscuta animație Disney, (mai) are mici curiozități