Minciuni adevărate - Cronică de film

...naivitatea, mai degrabă asumată, ciudăţenia (ceea ce yankeii numesc offbeat), mai degrabă intuită, şi pe regretaţii Marie Trintignant şi Guillaume Depardieu. Ultimele trei filme semnate de cineastul corsican (Apres vous!, Hors de prix şi cel de faţă) au în comun triunghiul amoros (deloc echilateral), „caracterele” fără de caracter (deci meschine, deci imperfecte, deci credibile) şi acelaşi umor sublim, acum într-o nouă prezentare – tăios, maliţios, nemilos.

În Des vrais mensonges se întâmplă aşa: un intelectual, care preferă să care cabluri şi să schimbe becuri decât să traducă la UNESCO, e amorezat în taină de patroana salonului de coafură unde e angajat zilier, drept care îi trimite o scrisoare de dragoste anonimă. Patroana, lejer frigidă, pasează scrisoarea propriei mame, deprimată din pricină că soţul s-a cărăbănit cu o jună; mama, crezându-se curtată, înfloreşte, iar patroana nu numai că ignoră sentimentele amorezului, dar îl împinge în braţele mamei, ignorând orice sentimente sau consecinţe.

N-am să vă spun cum şi dacă se descurcă iţele – şi nici cât de confortabile sunt hohotele de râs; dar am să-l complimentez pe domnul Salvadori, spunându-i că se apropie zdravăn de stilul de comedie deranjant/provocator atât de drag lui Billy Wilder.