Miercuri, molime & parade la Berlinale

... cel mai lung film, probabil, al festivalului White Deer Plain (în competiție) al chinezului Wang Quan’an (realizator, printre altele al Tuya’s Wedding, laureat cu Leul De Aur în 2007), pregătit să stau pe scaun 188 minute.

Ajung, intru (reușesc să-mi păstrez sticla cu apă), mă așez și toate minutele astea (care n-au fost chiar atîtea) sunt martorul supraviețuirii unui sat din mănoasa cîmpie chineză, peste care trec, în ordinea asta: comunismul, colectivizarea, un soi de decomunizare, un incendiu care nimicește grânele neculese, molima, seceta și totul (adică filmul) se încheie cu bombardamentele japoneze, în 1938. Și pentru că toate astea aveau nevoie de un liant, apare și o femeie care sare din adulter în adulter. Wunderbar, nu? Doar că tonul meu zglobiu este cam nepotrivit. Mie mi-a plăcut filmul. Adei Solomon, nu. Mi-a plăcut pentru că e filmat impecabil, e jucat foarte bine și, în ciuda lungimii, nu e leșinat. Sigur că acumularea asta de catastrofe creează pentru spectatori un soi de respingere, de sațietate și, finalmente, de refuz al filmului. Dar ar fi greșit să rămânem blocați în zona refuzului și să nu apreciem povestea și modul în care e spusă.

Alt motiv pentru care mi-a plăcut e acela că văd, pentru prima dată, un film care vorbește despre colectivizare în China. Iar regizorul face asta fără să fie patetic, fără să întârzie pe momentul ăsta. Și comunismul și toate celelalte nenorociri sunt tratate egal cinematografic și dramaturgic, existând, totuși, un accent. Oamenii sunt, până la urmă, cei care sunt vinovați de toate. Ei dărâmă templul, ei omoară vitele și oamenii, ei visează la societăți perfecte, ei păcătuiesc și tot ei reclădesc. Satul din White Deer Plain pare a supraviețuit, cu toate sacrificiile îndurate. 

Cum s-ar zice, am supraviețuit și eu celor 3 ore și plec la Cubix, unde merg, la recomandarea prietenilor C&A Crețulescu, să văd Parada (regia Srdjan Dragojevic, în Panorama), o comedie cu final trist despre parada comunității gay din Belgrad. Actorii sunt foarte bine aleși, e scris alert, cu replici și situații clasice, să le spunem, pentru astfel de subiect, cu conflicte familiale (tată-fiu), totul pe fondul istoriei (care nu ne scoate ochii cu tragediile ei) recente din  fosta Iugoslavie. Cum spunea și Andrei, a fost cel mai anapoda război, unde oamenii s-au bătut și s-au omorît pentru ca, apoi să se pupe și să fie, din nou, prieteni. Cam așa e și-n filmul ăsta, unde, dacă depășiți conflictul gay-neonaziști, dați de prietenie, de înțelegere și de acceptarea alterității și de viețuirea într-o comunitate care e-n schimbare. Nu e un mare film, dar râsul e sănătos și sincer. Un candidat puternic pentru pemiul publicului, nu degeaba au fost vreo 15 minute de standing ovations la apariția echipei.

Ziua de ieri a fost cam sărăcuță culinar, cu fish&chips singura chestie mai altfel. Și cu revenirea la grogul  băut în micul bar din AlexanderPlatz unde fumatul e permis. Și cu necesara escală zilnică la barul australian. Și cu petrecerea dată de Festivalul de Film de la Palic, din Iugoslavia, unde era înghesuială, cu muzică bună&live și cu șliboviță la liber. Adică am bănănăit până pe la 5 am. Ceea ce vă dorește și dumneavoastră FlorinB.



 

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
•