Justiţie la limita legii - cronică de film

Știu, spune totul pentru cei care știu despre serialul din anii ”70, serial care este sursa acestui film. Chiar și așa, titlul românesc este prea lung, nu este atractiv, nu are destulă vînă ca să te facă curios. Ar fi trebuit ceva mai punchy, mai direct și mai scurt. Cu alte cuvinte, așa e leșinat, chiar dacă are cuvinte grele alăturate: justiție, lege, limită...

Trecem la film, care este o reactualizare a filmelor polițiste english-style, lesne recognoscibile prin cîteva itemuri care au devenit trademark  în lumea serialelor: limba, în primul rînd, care este rostită așa cum doar englezii știu să o vorbească. Cuvintele sînt, în majoritatea cazurilor, spuse în întregime, ceea ce duce la o aparentă lentoare, sau încetinire a ritmului acțiunii, există mult dialog, cu destule replici smart, nu e folosit montajul agresiv, cu tăieturi piezișe, nu sînt multe secvențe cu violență fizică, adică acestea nu sufocă filmul. Pentru cine nu a văzut serialul original (și cei mai mulți dintre noi nu am avut unde vedea această serie foarte apreciată în Regat), The Sweeney din 2012 nu este prea convingător. Are elementele care îl conturează ca fiind făcut de englezi, are un mare actor în rolul durului șef al detașamentului Flying Squad aka The Sweeney, Ray Winstone  a cărui asprime, brutalitate și comportament imoral fac personajul Jack Regan relativ atașant, acțiunea se desfășoară într-o Londră vizibilă, avem mașini britanice și obiceiuri englezești. Dar, din păcate, filmul nu are ritmul și panașul care să-l facă remarcabil și asta ar fi trebuit să fie principala preocupare a realizatorilor, în condițiile impresionantului pedegree. Chiar dacă apelează la nume tinere, care pot crea o anumită atracție pentru publicul adolescentin (personajul George Carter, cel mai apropiat coleg al lui Regan este interpretat  de către Ben Drew aka Plan B) și la o muzică foarte actuală în sonoritățile ei urban-industriale (Jeff Galasso, în cronica din Blogomatic3000 spunea The score is completely over-the-top, intrusive and so Inception-ish, it may have Hans Zimmer phoning his lawyers ) care, cînd dispare, face ca filmul să se piardă în ceața londoneză, rezultatul final este ”decît” o alăturare de elemente utilizate în cinematografia britanică.

Bref, brigada Sweeney are metode foarte directe și foarte contondente pe care le folosește cu bucurie în lupta împotriva spărgătorilor de bănci, ținta favorită; îi surprind pe răufăcători în momentul jafurilor, îi bat pe aceștia cu bîtele de baseball și lasă în urmă distrugeri însemnate. În plus, Jack Regan are o relație cu Nancy (Hayley Atwell), încă soția lui Ivan Lewis (Steven Mackintosh), un inspector al poliției metropolitane care nu are deloc la suflet brigada Sweeney. Ultima intervenție se termină foarte nasol și brigada este aproape desființată, iar Regan este băgat la închisoare. Nu, nu rămîne acolo și iese ca să termine treaba începută, ajutat de colegul Carter și de șeful lui. E de ajuns cît v-am dezvăluit, pentru că restul e ”carnea” necesară ca filmul să funcționeze. Eh, din păcate, carnea asta e cam grasă și lasă, la final, un gust cam indigest, dacă nu sînteți dispuși să înghițiți orice. De altfel, imaginile finale vă fixează acolo unde întreg filmul v-a tot condus: la un sequel. Pentru că asta este impresia cea mai evidentă privind The Sweeney, că este un film adunat, în grabă, din bucățile căzute dintr-un serial, că ar fi nevoie de mai multe elemente pentru un film reușit. Dacă ne vom mai întîlni cu băieții ăștia răi, dar cinstiți (în felul lor), depinde numai de încasări. Eu am văzut filmul la vizionare, deci n-am plătit...

The Sweeney, Marea Britanie, 2012, 112 minute, regia Nick Love, cu Ray Winstone, Ben Drew, Hayley Atwell.