Jurnalul unui iubitor de rom - Cronică de film

În principal de oameni (contabili?) care au uitat că, până la „piraţi”, cuvintele Johnny Depp şi box-office nici măcar nu prea încăpeau în aceeaşi propoziţie. Acum, nu vă închipuiţi o capodoperă accesibilă doar „kinosseurilor” – ritmul… are un ritm numai al lui, anumite personaje dispar subit, politica încalecă satira şi ambele se luptă cu amintirile din copilărie, bref, e un film imperfect cu alură de n’importe quoi tropical şi parfum de mahmureală severă, recomandat ca atare doar fanilor.

Pe de-o parte, fanii lui Hunter S. Thompson, scriitor inclasabil, a cărui primă cărţulie (şi ultima apărută) domnul Depp şi-a dorit s-o vadă pe ecran de când a descoperit-o printre boarfele fostului său prieten, care şi-a tras un glonte-n gură în 2005, după o viaţă incredibilă, îmbibată în cocaină, LSD şi alcool.

Pe de altă parte, fanii britanicului Bruce Robinson, actor (The Music Lovers) devenit scenarist (The Killing Fields), devenit regizor (cultissimul Withnail & I), care n-a mai făcut film de aproape 20 de ani (!) şi pe care domnul Depp l-a convins să pună din nou mâna pe cameră. Nu-s prea mulţi fani, ziceţi? Sunt suficienţi. Încă un Daiquri, por favor!