J.Edgar - Cronică de film

Dar e puțin lucru să pedalezi monocrom (ca să nu spun monoton) pe umanizarea acestei figuri, pendulând fără riscuri sau surprize majore între perspectiva romantică și didactică asupra politicului și unghiul inocent și romanțios din care se devoalează culisele unei vieți chinuite de dileme și rețineri sexuale.

Filmul lui Clint Eastwood este o romanță, pe care duetul Leonardo DiCaprio (J. Edgar) și Armie Hammer (partenerul lui Hoover, Clyde Tolson) o cântă cu destulă eleganță și cumpănită fragilitate.  Însă, de cele mai multe ori, empatia cu acest personaj este îngreunată de clișee dramaturgice, mai ales atunci când e vorba de glorificarea personajului, de un ton și o voce pe care Di Caprio nu le prea găsește și de reținerea lui Eastwood de a ridica vreo problemă.  Peste toate astea, filmul are același păcat pe care îl are și Hoover, suficiența.
Alegerea lui DiCaprio nu aduce vreun avantaj personajului cu toată strădania lui căznită de a apela la inflexiuni care să facă diferența între perioada tânără și cea în care îl joacă pe Hoover bătrân, chiar și așa cu tonele de machiaj, care frizează ridicolul, de cele mai multe ori (cel mai prost machiat personaj este Tolson, din păcate pentru Hammer, un actor talentat și cu o figură clasică).
Cu toată finețea cu care Eastwood aranjează povestea de “budoar” (care-i iese, mai ales datorită lui Hammer), biografia lui Hoover nu iese nici mai luminată, nici mai incitantă, ci rămâne în datele convenționale ale unei istorii private despre care toată lumea știe, de fapt, aceleași lucruri. So, no surprise!

Galerie foto:

• 
•