Iron Sky. Invazia - cronică de film

Copiilor li se predă la şcoală Dictatorul de Chaplin, în doar... 5 minute, şi savanţii nebuni nazişti lucrează la o maşinărie complicată, aşa numita „Götterdämmerung”, pentru a se întoarce pe Pământ să-şi ia înapoi ce li se cuvine ! Iar acum..., în 2018, se întorc!!! We come in peace, la fel ca mar­ţienii din Mars Attacks, şi în aceeaşi idee (plus Dr. Strangelove), dar fără vervă – deşi participă Udo Kier şi Laiba­ch, formaţia slovenă cult NSK, care a fă­cut pentru prima dată muzică pentru film, un soundtrack parte Wagner şi Walkyrie, parte… Laibach… (simbolurile noi naziste din viitor sunt preluate de la logo-ul albumului Laibach, Volk).

Dar regizorul finlandez Timo Vuorensola nu prea e în stare să susţină ce a construit, e pasionat de prea mult CGI, şi de la ju­mătate filmul oboseşte, pierde ritmul şi e și prea lung. În mod ironic, Iron Sky e prea greoi şi serios pentru a se ridica la ceea ce ar fi putut fi. Dar nazişti plus lună, plus Laibach, plus nave spaţiale în flăcări şi corsete de piele sunt menite grandorii cinematografice de serie B, de sorginte finlandeză.