Iluzionistul - DVD

Legenda, po­vestită de Leo, spune că, la proiecția de la Cannes a versiunii restaurate a capodoperei definitive Playtime, David Lynch a plâns... A fost odată un animator de geniu, care s-a apucat de cinema cam la 15 ani după ce regizorul de geniu plecase să se odihnească puțin.

O întâlnire între cei doi ar fi părut cel puțin imposibilă, cel mult improbabilă. Ar fi părut... Undeva între Vacanțele domnului Hulot și Mon oncle deci undeva în anii ’50, Jacques Tati a scris un scenariu autobiografic pe care l-a tot amânat până când s-a prăpădit, în 1982.

Fiica, Sophie, care a păstrat numele original al familiei, Tatischeff, a căutat ani de zile un cineast care să merite scenariul moștenit de la ilustrul său tată – și l-a găsit, undeva prin 2000, în persoana lui Sylvain Chomet, autor al unui scurt delicios (La vieille dame et les pigeons) și al unui lung asemenea (Les triplettes de Belleville).

Așa se face că Iluzionistul, eseu dulce-amar despre magie, realitate, bătrânețe, singurătate, creație și adorație (pe care Chomet l-a adaptat multișor, spre nemulțumirea familiei) a avut premiera în 2010, în uralele criticilor și „kinosseurilor”, care au aplaudat (dincolo de animație, muzică, atmosferă), o reverență inteligentă și emoționantă.

Într-una dintre cele mai frumoase secvențe, Tati(scheff), personajul animat, bătrânul magician care va ajunge să „joace” chiar și-n vitrina unui magazin, se refugiază într-o sală de cinema în care rulează Mon oncle – pe ecran, Tati lui-même este terorizat de casa modernă şi păcătoasă: ambele per­­­sonaje se sperie şi ies în exact acelaşi timp, unul din cadru, celălalt din sala de cinema...