I missed Bond!
Sunt 50 de ani de când agentul Majestății Sale, James Bond, aka 007, a apărut pentru prima oară pe ecranele lumii.
A fost o întîlnire care a marcat ambele părți: publicul a fost cucerit de acest nou model de apărător al democrației și al civilizației occidentale, iar domnului Bond i-a plăcut ce-a văzut prin lumea asta care îi va da de lucru mulți ani din 1962 pînă acum.
Este al 23-lea film în care comandantul James Bond încearcă să salveze...ce e de salvat. Este al treilea film în care Daniel Craig îl personifică pe Bond și este cel mai bun. Mai mult, este unul dintre cele mai bune ”Bonduri” din cele 23. Iar sursa acestei reușite este regizorul: Sam Mendes. Da, cel care a regizat, printre altele, ”Revolutionary Road” și cel care a cîștigat un Oscar pentru regie cu ”American Beauty”. Și este englez, chiar dacă este cunoscut pentru filmele sale cu povești tipic americane. Mai mult, nimic nu îl recomanda pentru dirijarea unei astfel de partituri , plină de acțiune și cu aproape inexistente momente de respiro. Asta pentru că și atunci cînd nu vedem urmăriri și împușcături, sîntem în așteptarea lor, știm că momentele astea vor veni, astfel că secvențele ”liniștite” nu sînt decît o pregătire a ”action”-ului marca Bond.
”Skyfall” este un film pe care producătorii săi l-au vrut, cred, un reper în istoria francizei. Și, în mare parte, au reușit. Sînt actori mari care joac ă în acest film (Judi Dench, Ralph Fiennes, Albert Finney, Javier Bardem) și sînt cîteva despărțiri și apariții nemaivăzute pînă acum. Mergem la obîrșia lui Bond și sîntem martorii atacării sediului MI6. Teroarea vine la Bond acasă, iar filmul coboară în subteranele Londrei. Sînt multe (auto)referințe și sînt bifate și mărcile seriei: băutura preferată, celebrele vorbe ”Bond. James Bond.”, muzica și genericul (nu chiar cel cu care ne-am obișnuit), Bond Girl(s) și, of course, un villain pe măsură. Raoul Silva/Javier Bardem este un ex-00 care vrea să se răzbune pe M. Atît vă spun din plot-ul filmului, e păcat să dezvălui mai mult. Avem urmăriri spectaculoase și scenografii elaborate, avem o imagine (aproape) impecabilă (dop, Roger Deakins) și un montaj foarte îngrijit (Stuart Baird), iar rezultatul este exemplar.
Am să revin cu detalii. Între timp, mergeți să vedeți ”Skyfall”.
Skyfall/007: coordonata Skyfall, Marea Britanie-SUA, 2012, 143 minute, regia Sam Mendes, cu Daniel Craig, Judi Dench, Ralph Fiennes, Albert Fienney, Ben Whishaw, Naomie Harris.