Happy Feet 2: Mumble dansează din nou

Dar, nu m-a entuziasmat și  nu prea l-aș recomanda iubitorilor de animații deștepte, cu poante sclipitoare, tip Shrek, sau IceAge, sau Rango, sau Megamind.

Totuși, e și ceva bun în filmul ăsta. Cuplul Pitt-Damon e format din doi creveți aventurieri (mai mult Pitt), care dau sarea &piperul celor 90 de minute animate & supradimensionate. Dealtfel, Brad Pitt e unul dintre motivele pentru care am mers la vizionare, mai ales că auzisem că ar cânta pe ritmuri...Ozon-iene. Cool, man! Desumflat! Așa am fost, pentru că am primit o mormăială, o bolboroseală de câteva secunde, după ce momentul începuse săltăreț, cu o colonie de pinguini cântând despre ”Dragostea din tei”. Brrr!

Pe foarte scurt, filmul vorbește, mai precis ar fi să spun cântă, despre blocarea unei colonii de pinguini imperiali pe o banchiză (cred) și efortul lui Mumble pentru salvarea lor. Altfel spus, despre prietenia animal-animal. Și mai precis spus, vedem un video-LP, asta fiindcă pauzele în care personajele vorbesc normal (sunt animale, cum adică normal...) sunt mai rare ca o specie pe cale de dispariție.

E adevărat, totul are ritm, densitate, temele eco nu ne sunt îndesate pe fiecare replică&cadru, dar ansamblul e cam sărăcuț. În idei, adică. Ceva oarecum decent e vizibil, anume că oamenii nu mai sunt veșnicii căpcăuni distrugători de natură înconjurătoare, ba chiar dau o mînă, calificată, de ajutor. Deh, facem și noi ce putem. Aici îmi opresc și eu slalomul printre ghețuri & pinguini vocal-dansatori. Trebuie să-mi dezmorțesc oasele. Plec în Africa.