Gdynia, ziua 2

La ora 3pm sala era plină mai bine de jumătate (spre trei sferturi) și, după ce am spus cîteva cuvinte despre ”Polițist, adjectiv”, m-am hotărît să rămîn, măcar pînă la celebrul moment cu melodia cîntată de Mirabela Dauer. Eram curios să văd ce reacție vor avea oamenii...În spatele nostru (Sabra Daici, director Institutul Cultural Român din Varșovia și eu) era o doamnă care rîdea destul de sonor, părînd că înțelege foarte bine dialogurile și subtilitățile acestuia. Poate era româncă, nu știu, dar era cam singura cu asemenea reacție. Pe scurt, la secvența cu pricina, am observat și alți trei-patru spectatori care s-au amuzat. După aceea am plecat, dar Sabra mi-a spus că unii se întrebau ce nevoie a fost de toate ”lungimile” acelea...Mă rog, reacția unui spectator normal...

Am mai bifat două filme din competiție, ”80 milionow” (80 Million, regia Waldemar Krzystek) și ”Elles” (”Sponsoring”, regia Malgoska Szumowska, o coproducție Polonia-Franța). Primul aduce pe ecran o istorie reală, din anii ” 80, cînd un grup de tineri membri al sindicatului ”Solidaritatea” reușește să retragă 80 milioane zloți dintr-o bancă din Wroclaw. Dacă vreți, păstrînd proporțiile, e o oarecare asemănare cu acțiunea grupului de români din anii ”50, poveste documentată de Alecu Solomon în ”Marele jaf comunist” și subiect al celui mai recent film al lui Nae Caranfil, pe care așteptăm să-l vedem. Producția poloneză e, de fapt, un thriller cu accente politice, cu nițel umor și cu întorsături cumva previzibile. Pe scurt spus, e un film comercial, care cred că ar putea face încasări bunicele, tocmai datorită (sau din cauza, cum vreți) lejerității realizării. Această istorie recentă e destul de tensionată în realitate, are cîteva accente dramatice, dar acestea nu sînt punctate suficient, astfel că se poate intra liniștit cu punga de pop-corn în sală.

Al doilea film este foarte slab, din păcate. Juliette Binoche este Anna, care trebuie să livreze un articol revistei ”Elle” despre prostituția practicată de studentele pariziene pentru a se întreține în timpul facultății. Și, bien sur, Anna are o viață împlinită, cel puțin material, are o familie model (chiar dacă cei doi băieți nu prea o ascultă), cu un soț care pare la locul lui. Și tot așa, din vorbă în vorbă cu subiectele sale (de fapt două, o franțuzoaică și o poloneză), Madame Anna se auto-chestionează. Toate astea sînt punctate de secvențe cu sex, în care fetele (cele două) își servesc clienții. Aceştia sînt stereotipuri: un macho, un artist-blînd-melancolic, un uşor sadic, un tarat emoţional, un tînar jucăuş. Ce e extrem de deranjant la această înşiruire e totala lipsă de emoţie pentru un film care ar fi trebuit să genereze ataşament faţă de destinul acestor fiinţe. Şi, apoi, chiar dacă antiteza asta prostituata-din-nevoie faţă cu femeia-de-carieră-realizată-dar-pustiită-sufleteşte nu ne este aruncată în faţă rudimentar, există o alăturare foarte insinuantă de secvenţe care, de fapt, conduce la acelaşi rezultat: toate trăiesc o mare minciună, care este chiar viaţa lor, din care, finalmente, e aproape imposibil să scapi.

Scăparea mea a fost seara organizată de Joanna Lapinska (directorul artistic al T-Mobile New Horizons Film Festival) cu ocazia zilelor ”On the Horizon: Romania”. Lume multă, veselie, discuții interesante (printre altele, am aflat că, în Polonia, un film cu succes comercial înseamnă 800.000-1000000 spectatori), Zubrowka șamd. Mulțumim, Joanna!

FlorinB