Filmul zilei la TV - Shrink
Din păcate trec anii și Kevin Spacey este ocolit de filme și roluri mari, pentru că de mai bine de zece ani n-a jucat decât în filme mici și roluri mediocre.
Culmea e că azi sunt două filme cu Spacey, Pay It Forward, dulceag și populist, deci pasabil, și unul mai nou Shrink, despre neputințele unui psihiatru de Hollywood atunci când vine vorba și despre o tragedie personală.
E o poveste relativ simplă, făcută după rețeta filmului independent, în care soarele ajunge și pe strada nefericiților cu biografii răvășite și în care știm de la primul cadru cam cum se va termina filmul. Aici poveștile unor omuleți de pe dealurile Hollywoodului se intersectează în biroul psihiatrului copleșit de suferință, pe care încearcă s-o alunge cu droguri și cu predici despre fericire, care, însă, nu-l salvează.
Astfel, un agent de staruri maniac, compulsiv și homofob, secretara acestuia însărcinată pe post de surogat pentru sora ei, un june scriitor care vusează la un scenariu de succes, un actor dependent de roluri proaste și de droguri, o actriță nu tocmai la junețe, nefericită în căsnicie și în carieră, și o elevă marcată de recenta sinucidere a mamei se vor întâlni cu Spacey întru luminarea reciprocă.
Nu e nici măcar un film bun, dar mi se făcuse dor de Lester.
Filmul poate fi vizionat azi, 22 august, la TVR2, ora 01.35.