[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Ileana Bîrsan publicat la: 29/08/2012
Filmul zilei la TV: MacArthur (1977), Data difuzării : 29 august, ora 00:30, Postul TV: Antena 1

Filmul zilei la TV: MacArthur

Filmul zilei la TV: MacArthur

Da, nu este tocmai cel mai bun film de/despre război, dar nu am rezistat tentației de a vi-l recomanda pe Gregory Peck în MacArthur (și în orice film în care joacă). Deh, slăbiciuni!

Pe de altă parte generalul American din cel de-al doilea război mondial, Douglas MacArthur este un personaj încă foarte controversat, un individ care a fost înlocuit din motive de insubordonare de către președintele Truman.
Filmul este în fapt un flashback pe care generalul îl parcurge cu ocazia unei vizite în 1952 la West Point, Academia Militară Americană, și se desfășoară 10 ani în urmă, în perioada invaziei japoneze în Filipine.

Regizat de Joseph Sargent, filmul este susținut de Peck (cu toate calitățile lui actoricești, dar mai ales umane) și de discursurile autentice ale lui MacArthur, din care este construit, în mare parte personajul. Interesant ar fi fost poate un biopic pe o perioadă mai lungă, dar poate că noul film cu și despre personalitatea istorică a generalului american, care îl are în rolul titular pe Tommy Lee Jones, va dezvălui mai multe din cazul MacArthur.