Filmul zilei la TV - Heat (1995)
La vremea când filmul a avut premiera, așteptările întâlnirii de gradul III între Al Pacino și Robert De Niro au fost uriașe. Cei doi apăruseră, ce-i drept, în The Godfather II (în roluri de tată și fiu, de fapt), însă acum avea loc adevărata confruntare.
Mulți critici s-au arătat dezamăgiți nu de cei doi, ci de pretențiile filmului, regizat de maestrul action-urilor, Michael Mann, care nu satisface standardul la care ar fi trebuit să urce filmul. E drept, croit pe sistemul confruntării a doi lupi singuratici și maturi (ca să nu spun bătrâiori), unul criminal (De Niro), celălalt detectiv de poliție (Pacino), filmul este o sumă de clișee ale genului, de fapt.
Însă nu colajul de stări, senzații și crochiuri din filmele de gen sunt deranjante, ci faptul că Mann are acum ocazia de a-i avea pe amândoi sub lupă, față în față, cu toate armele (actoricești și psihologice, chiar) celor doi, și abuzează de umanizarea răului și relativizare binelui, pentru ca în final, la o masă, la o cafea cei doi să fie niște indvizi, care, în alte condiții, poate ar fi fost cei mai buni prieteni.
Altfel, dinoclo de multe erori „de viață”, filmul este un masterclass de action movie, cu încă doi actori care au cam dispărut, în ultima vreme, din păcate, Val Kilmer și Tom Sizmore, și cu momente în care cei doi „mari și tari” sunt mai buni în scenele individuale, decât în puținele momente în care ajung să se uite unul în ochii celuilalt.
Filmul poate fi vizionat azi, 27 august, la Prima TV, ora 00.30