Filmul zilei la TV: Goodfellas
Puterea și seducția acestui film țin exact de același motor care îi petrece pe gangsterii lui Martin Scorsese de-a lungul a 30 de ani: o combinație periculoasă între plăcere și vinovăția cu care ei fac grozăveniile pe care noi le privim.
Cu actori care parcă s-au născut în această poveste și cu ochiul fidel al lui Scorsese format și informat încă din copilăria pe care și-a petrecut-o în Mica Italie, filmul nu are o poveste cu cap și coadă, ci mai degrabă, un lung șir de stări de fapte și un precis fel de a fi.
Personajul central, Henry Hill (Ray Liota)a cărui poveste o tot auzim din off, din timp, în timp, este urmărit de la micile manevre pe care le face în debutul său de gangster, apoi în complicatul drum alături de Jim (Jimmy the Gent) Conway (Robert De Niro) și Tommy De Vito (Joe Pesci), până la trădările ultime care-i aruncă pe unii la pușcărie, pe alții în anonimat.
Filmul e de multe ori mai interesant și incitant decât multe scene din Godfather (sigur, vorbim de alte repere și altă perspectivă), și drumul de la “be nobody” care trece prin “be somebody” și se încheie cu “be anonymous” este remarcabil punctat, dintr-un scenariu în care straturile ierarhiei mafiei sunt foarte bine aranjate în subploturi meseriaș compuse.
Filmul poate fi vizionat azi, 10 mai, la TCM, ora 22.00.