Filmul zilei la TV - Arsenic and Old Lace
Macabră și bufă, comedia lui Frank Capra din 1944, Arsenic and Old Lace/ Arsenic și dantelă veche, nu oferă rețeta de succes pe care regizorul american a brevetat-o, ci înscenează o piesa absurdă și tenebroasă, cu un umor colosal.
În fapt, este ecranizarea piesei de teatru omonime de mare succes pe Broadway, a lui Joseph Kesselring.
Mortimer Brewster (Cary Grant), un tânăr critic dramatic, se tot pregatește să plece în luna de miere, însă intențiile îi sunt obstrucționate de dragele și prietenoasele lui mătuși despre care află că sunt niște criminale fără scrupule, dar cu principii și cu ritualuri de la care nu se abat. Iar atunci când fratele condamnat evadează din pușcărie însoțit de un doctor cel puțin bizar (Peter Lorre), universul lui Mortimer se dă peste cap. Însă, cum dracu’ nu-i atât de negru’, surprizele neplăcute vor începe să fie și în avantajul lui.
Filmul poate fi vizionat azi, 22 aprilie, la PRO Cinema, ora 14.45.