[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Florin Barbu publicat la: 29/10/2012

Filmele săptămânii la TV: Toată lumea din..., True Grit, Austin Powers 2, Born on the Fourth of July

Filmele săptămânii la TV: Toată lumea din..., True Grit, Austin Powers 2, Born on the Fourth of July

Vreme nasoală, filme în casă: Toată lumea din familia noastră, Adevăratul curaj/True Grit, Austin Powers 2-Spionul care mi-a tras-o, Născut pe 4 iulie/Born on the Fourth of July.

Luni puteți sta în fața televizorului și să vedeți ce se poate întîmpla cînd o familie încetează să mai fie o familie, iar o casă devine cîmp de bătălie. Regizorul Radu Jude extinde confruntarea din scurt-metrajul său, Alexandra, și ne face martorii degenerării legăturilor dintre părinții divorțați ai unei fetițe adorabile. Filmul este foarte strîns, atît la nivelul poveștii, cît și la nivelul povestirii, este dens, cu momente de delir abraziv și este foarte bine susținut de jocul admirabil al actorilor Șerban Pavlu, Mihaela Sîrbu, Gabriel Spahiu și incredibila Sofia Nicolaescu.

Toată lumea din familia noastră, România-Olanda, 2012, 107 minute, regia Radu Jude, cu Șerban Pavlu, Mihaela Sîrbu, Gabriel Spahiu, Sofia Nicolaescu, difuzat pe HBO, la 20.55.


Marți rămînem pe aceeași frecvență, dar facem o călătorie în America Vestului Sălbatic, în lumea șerifilor, a poveștilor despre onoare și răzbunare și, nu în ultimul rînd, în lumea fraților Coen. Adevăratul curaj este un remake al clasicului western din 1969, regizat de Herry Hathaway, cu iconicul John Wayne în rolul alcoolicului șerif Reuben J. ”Rooster” Cogburn. De data aceasta, Jeff Bridges este ”Roster Cogburn” și este la fel de convingător ca ”monstrul” Wayne, iar în celelalte roluri îi reîntîlniți pe Matt Damon, pe Josh Brolin și pe surprinzătoarea Hailee Steinfeld.  Pe scurt, un western clasic  adus în zilele noastre de cei mai celebri frați-regizori de la Hollywood, pe numele lor Ethan și Joel Coen.

Adevăratul curaj/True Grit, SUA, 2010, 106 minute, regia Ethan și Joel Coen, cu Jeff Bridges, Matt Damon, Josh Brolin, Hailee Steinfeld, difuzat pe HBO, la 20.00.


Miercuri, la mijloc de săptămînă și în anul în care domnul James Bond a împlinit 50 de ani, vă invit să-l privim altfel, prin ochii regizorului M. Jay Roach, al cărui ultim film, comedia Campaign, îl puteți vedea zilele astea în cinematografe. Austin Powers 2-Spionul care mi-a tras-o este o parodie la filmele cu agentul 007 și îl are în rolul lui Austin Powers/Dr. Evil/Fat Bastard pe Mike Myers, a cărui voce o știți foarte bine din seria Shrek. Personajul meu preferat din acest film este Mini-Me (Verne Troyer), un pitic care ar cam fi alter-ego-ul Doctorului Evil, iar gagul care-mi place cel mai mult este parodierea gestului pe care destul de mulți îl fac cînd se referă la un citat, știți dumneavoastră, mîinile în aer care mimează ghilimelele...”Enjoy!”

Austin Powers 2-Spionul care mi-a tras-o/Austin Powers: The Spy Who Shagged Me, SUA, 1999, regia M. Jay Roach, cu Mike Myers, Heather Graham, Verne Troyer, difuzat pe DigiFilm, la 20.00.


Joi este 1 noiembrie și mai sînt cîteva zile pînă cînd americanii vor avea un nou președinte. Sau nu. Vă propun o poveste despre America, despre demonii care, încă, mai bîntuie mințile oamenilor care au trecut prin experiențe foarte dureroase și despre demonii care populează istoria recentă a SUA. Deasemenea, este și un film al unui regizor care obișnuia să facă și filme privibile, pînă să se smintească. Oliver Stone ni-l prezintă pe Ron Kovic (Tom Cruise, într-un rol foarte bun), un veteran al războiului din Vietnam, rămas olog, devenit alcoolic și care luptă pentru a-și recăpăta viața și dorința de a trăi. Filmul este bazat pe povestea reală a lui Ron Kovic, care a scris scenariul împreună cu Oliver Stone. E cam patetic și e cam tezist, dar nu e chiar un film de lepădat , mai ales datorită jocului actorilor.

Născut pe 4 iulie/Born on the Fourth of July, SUA, 1989, 128 minute, regia Oliver Stone, cu Tom Cruise, Raymond J. Barry, Kyra Sedgwick, difuzat pe Cinemax, la 22.05.


Taguri: