Film românesc la Mostra di Venezia

... James Franco în rolul unui rapper-gangsta-rasta cu toate tatuajele de rigoare, cu dinți metalici și cu părul în codițe cîntînd la un pian alb, pe o platformă din lemn care dădea spre marea la apus, ”Everytime” by Britney Spears, cu trei gagici în costume de baie lîngă el și cu cagule roz pe cap și agitînd de zor niște ”gunuri”!!! PRICELESS, nu altceva! Secvența e din filmul Spring Breakers, regizat de Harmony Korine. Voi reveni. Pînă atunci...

O lună în Thailanda, debutul lui Paul Negoescu în lung metraj, a fost selecționat în Settimana Della Critica pentru că aduce un aer proaspăt în zona dominată de poveștile  gri, adică ”găzduite” de orașe și locuințe gri, urîte, cu care festivalurile prestigioase s-au cam obișnuit în filmele românești. Cel puțin, asta au spus cei responsabili cu selecția pentru Settimana. După vizionarea de ieri de la prînz (pentru acreditări și pentru public, împreună cu echipa filmului), aplauzele au fost prezente și sincere, iar după sesiunea Q&A  era vizibil că filmul plăcuse. Toți cei care au vorbit s-au referit la subiect și la calitatea filmului de a prezenta viața unor tineri în jurul a 30 de ani, care trăiesc decent în locuri decente și care au fost confiscați, cumva, de noua societate de consum care s-a instalat și în România de cîțiva ani. Dealtfel și regizorul Paul Negoescu spunea că acum, lumea, în general și indiferent de vîrstă, judecă mai mult cu capul decît cu sufletul. Asta ar fi marea temă a filmului: dragostea care a devenit o marfă, un raft de pe care îți alegi produsul la fel cu cel pe care tocmai l-ai terminat. Concret, Radu (Andrei Mateiu), un tînăr din clasa de mijloc, să zicem, s-a cam săturat de relația pe care o avea de nouă luni cu Adina (Ioana Anastasia Anton) și, în noaptea de revelion, se desparte de fata asta și decide că vrea să fie (din nou) cu Nadia (Sînziana Nicola), ”fosta”  de care se despărțise, de fapt pe care o părăsise, mai demult. Filmul se petrece în ”noaptea dintre ani” și îi duce pe eroii noștri (Radu și prieteni săi) din bar în bar, dansînd și cîntînd și distrîndu-se. Dacă la început Radu nu prea avea chef de petreceri și cluburi, pînă la urmă merge cu gașca și cu gîndul la Nadia, pe care o tot caută la telefon și pe care speră să o găsească prin vreun club. Subiectul e bun, e actual și regizorul spunea că și-a conceput personajul principal cu gîndul la filmele lui Rohmer...

Din păcate, ceea ce vedem în 90 de minute este o înșiruire anostă de secvențe lungi și de plictisitoare discuții între tinerii aceștia puși pe distracție și care vor să-l scoată pe Radu din starea de tristețe care-l acaparase. Cum nu par să aibă griji copleșitoare și nici dorințe arzătoare (scuzați rima neintenționată), nu e nimic care să-i scoată din începutul de blazare care începe să-i cuprindă. Pentru mine, problema filmului este această aplatizare a sa: personajele vorbesc fără vlagă și foarte ”citeț, chiar și după ce trec ore bune din revelionul unde au mai băut cîte ceva (vezi, printre altele, discuția de pe terasa unui bloc între trei fete, la care participă și Radu) și, din păcate, jocul fără relief al tuturor actorilor. Pînă și izbucnirea Adinei la aflarea veștii că Radu o va părăsi pare politicoasă, nu e izbucnirea care ar trebui să erupă din sufletul și din toți rărunchii unei tinere femei în situația ei. Ca să nu mai vorbesc de împăcarea, de fapt de acceptarea explicațiilor pe care Radu i le livrează Nadiei și care o conving pe aceasta, după vreo 10 minute, să se reîntoarcă la pieptul fostului iubit. În mod de neînțeles, toată această tensiune emoțională nu produce nici un efect la nivelul corpului, al gesturilor, al tonalității; toată lumea pare sedată. Nici măcar muzica, actuală și foarte prezentă pe tot parcursul...nopții, nu reușește să modifice această impresie de șubrezime a construcției filmului. Și mai e ceva care, din păcate, nu a servit scopurilor regizorului: toți actorii din rolurile principale, să le zicem, (Andrei Mteiu, Ioana Anastasia Anton și Sînziana Nicola) sînt debutanți la nivelul acesta și lipsa de contur a personajelor are o cauză și aici. Paul Negoescu și-a asumat un risc folosind doar actori tineri și foarte tineri, fără mare experiență în lung metraj, iar rezultatul este, cum spuneam, șubred.

Cu toate astea, sînt și cîteva lucruri bune. Imaginea semnată de Andrei Butică este corectă și servește filmul, iar sunetul e-n parametri normali, lucru care trebuie remarcat, din păcate, la filmele românești, dar aici trebuie să ținem cont și de faptul că proiecția s-a făcut la un festival din top 3 în lume. Sînt curios cum se va auzi acasă... Mai e și duetul de la karaoke, inegalabil și surprinzător, astfel că nu vă spun cine-s talentele, ca să nu vă stric plăcerea. Nu e rea nici găselnița numelor celor două fete, Adina-Nadia fiind, de fapt, o anagramă care servește ideii de marketizare-comercializare a vieții și a sentimentelor.

Cu mai multă grijă la detaliile scenariului și cu mai multă răbdare la filmări, Paul Negoescu ar fi reușit să ne propună un debut în lung metraj pe care să-l remarcăm. Așa, trebuie să(-i) așteptăm al doilea film.  

Pînă la următoarea întîlnire, cînd voi continua cu filmele din competiția pentru Leul de Aur, vă spun Ciao! 

Galerie foto:

• 
• 
• 
•