[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Florin Barbu publicat la: 29/02/2012
Festivaluri de film la Bucureşti: One World Romania

Festivaluri de film la Bucureşti: One World Romania

Cea de-a cincea ediție a Festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului, One World Romania, are loc între 13 și 18 martie la Cinemateca Eforie, Union, Corso și NCRR.

Alexandru Solomon, Director

„Urmărim cu sufletul la gură cum studenţii de la University College din Londra ocupă facultatea, încercând să oprească mărirea neverosimilă a taxelor de şcolarizare. The Real Social Network este un film viu, realizat în colectiv, de tineri care ştiu că filmul e un instrument de protest eficace, pe lângă twitter şi celelalte unelte specifice.

Parc-am mai auzit povestea: o comunitate mică se trezeşte curtată de o mare corporaţie, care vrea să-şi instaleze fabrica pe izlazul comunal. În All for the Good of the World and Nosovice, Klusak reuşeşte o cronică trăsnită de tranziţie şi face un portret plin de haz – dar şi de tandreţe – sătenilor care, între timp, au pierdut bătălia. Švejk se întâlneşte cu globalizarea.“

 

event-the-real-social-network_bw.jpgThe real social network - Secția activiști și indignați
Regia Ludovica Fales, Sdrjan KeČa, Isis Thompson, 2011, UK, 75 min.

Titlul sare în ochi de la o poştă şi te face curios, pentru că, indiferent dacă ai/n-ai cont pe Facebook, subiectul e tentant. David Fincher ştie de ce... După primele 10 minute, mi se părea că ştiu cum vor arăta celelalte, dar filmul reuşeşte să te ţină, pentru că atuul său e veridicitatea: protestele studenţilor londonezi la măsura guvernului britanic de mărire a taxelor şcolare. Îi vedem cum se organizează, cum acţionează şi cum reţelele de socializare sunt liantul perfect pentru mişcarea lor. Deşi situaţiunea e „fuckin’ tensed”, n-avem cum uita că suntem în Anglia: sălile ocupate până mai ieri sunt lăsate aşa cum erau înainte de ocupare, curate şi nevandalizate. Un film bun, montat de o anume Adelina Bichiş. // Florin Barbu

 

event-nosovice-5_bw.jpgAll for the good of the world and Nosovice - Secția muncă și răsplată
Regia Vit Klusák, 2010, Republica Cehă, 82 min.

Într-un sat cehesc, compania Hyundai încearcă şi reuşeşte, până la urmă, să ridice o namilă de fabrică de maşini, în ciuda protestelor şi refuzurilor multor localnici de a le vinde bucăţile de pământ. Veşnica poveste! Cu un umor amar, filmul urmăreşte câteva figuri din sat, de la cei care au acceptat vânzarea şi cei care sunt presaţi sistematic de vecinii care s-au dat pe brazdă, să spunem, şi până la cei care se încăpăţânează şi încep să fie chiar ameninţaţi. Cu accente absurde şi hilare, povestea câmpului pe care cresc maşini nu este deloc singulară şi nici nu prezintă o problemă încheiată, nicăieri în lume. // Ileana Bîrsan

 


 

event-ana-blidaru.jpgAna Alexandra Blidaru, Director executiv

„Anul acesta deschidem festivalul cu un film, nu cu un concert, fără a ne îndepărta însă de muzică. Puterea cuvântului este cel mai important aspect al muzicii hip-hop. Am crescut cu rap-ul românesc al anilor ‘90 şi The Furious Force of Rhymes m-a cucerit cu diversitatea personajelor prezentate, a mesajelor şi abordărilor lor. Planet Kirsan: Cu toţii avem gânduri ascunse de genul «când o să ajung dictator, o să interzic….». Kirsan Nikolayevich Ilyumzhinov chiar a ajuns preşedintele Republicii Kalmukia şi a transformat şahul în materie obligatorie pentru ciclul primar. Singurul stat budist din Europa este astfel cunoscut pentru performanţele în şah şi pentru campionatele mondiale de şah pe care le organizează.”

 

 

event-furious-force-event-of-rhymes_bw.jpgThe Furious Force of Rhymes - Filmul de deschidere
Regia Joshua Atesh Litle, 2010, SUA/ Franța, 84 min.

Din Bronx, trecând prin Europa şi prin zona conflictului israeliano-palestinian şi până în cartierele sărace din Dakar se aude hip-hop pe diferite voci şi, surprinzător şi inedit, cu mesaje sociale extrem de diferite. Cei mai mulţi dintre protagoniştii acestui documentar, cu o deschidere geografică foarte amplă, sunt foarte tineri versificatori şi cântăreţi de hip-hop, atenţi şi  la discursul pe care îl livrează, extrem de bine articulat şi cu aplomb, foarte încrezători în muzica şi mesajele care pentru ei sunt mult mai eficiente decât orice formă de conflict deschis. Nu este doar un documentar muzical foarte reuşit, ci şi un document social foarte solid despre o generaţie întreagă la scară mondială. // Ileana Bîrsan

 

event-planeta_kirsan_bw.jpgPlanet Kirsan - Secția Politică
Regia Magdalena Pięta, 2010, Polonia, 55 min.

Habar n-aveam că într-o mică republică din stepa rusească copiii fac la şcoală cursuri de şah, că „jocul minţii” poate lua... minţile unor oameni într-atât, încât să spună că ADN-ul uman e o Replică a celor 64 de pătrate ale tablei de şah. Omul care face această „mutare” de mare maestru este preşedintele republicii Kalmukia, Kirsan Ilyumzhinov şi şeful Federaţiei Mondiale de Șah, ctitorul „Oraşului Șahului”. Filmul e cam frisonant pentru că redă o parte din viaţa a doi şcolari, fraţi, antrenaţi chinuitor, totuşi, să performeze în confruntările dintre alb şi negru. Chiar şi aşa, o întrebare rămâne: dacă ăsta e preţul care trebuie plătit pentru excelenţă, indiferent de domeniu, merită? Șah mat! // Florin Barbu
 

 


 

 

 

event-oana-koulpy.jpgOana Koulpy. Head of Guest  Service

„Cum arată viaţa după ce ieşi la pensie? Joci şah în Cişmigiu sau stai de vorbă cu vecinele pe scara blocului. Asta dacă eşti sănătos. Autumn Gold prezintă o alternativă – una în care redescoperi viaţa, sportul şi competiţia. Bătrâni între 80 şi 100 de ani se antrenează şi participă an de an la un Campionat Mondial de Atletism. Moartea vine oricum… de ce să stai s-o aştepţi?

One World Romania 2012 aduce prima retrospectivă a unui realizator de film. Flying: Confessions of a Free Woman este un film intim, care îmbină notele autobiografice cu poveştile de viaţă ale prietenelor lui Jennifer Fox. O poveste pe care o urmăreşti cu sufletul la gură şi care te plimbă prin 17 ţări.”

 

event-autumn-gold_protagonist_gabre-gabric_bw.jpgAutumn Gold - Secția minori și bătrâni
Regia Jan Tenhaven, 2010, Germania/Austria, 94 min.

După un astfel de film, parcă îţi vine să-ţi îndrepţi spinarea şi să reconsideri cumva beneficiile sportului şi ale mişcării. Aşa cum una dintre protagonistele filmului spune, e păcat că mass-media nu aminteşte decât firav şi marginal despre competiţia mondială de atletism pentru seniori. Figurile centrale ale acestui documentar sunt competitori din Cehia, Austria, Germania, Italia, între 80 şi 100 de ani. Da, nu-i o greşeală. Ce e mai interesant şi încurajator (deh!) este seninătatea şi seriozitatea cu care îşi duc viaţa, este voinţa nemaipomenită de a rămâne stăpânii propriului corp. Filmul îi urmăreşte în perioadele de antrenament ce preced olimpiada şi competiţia propriu-zisă, dar printre vorbele lor despre prezent se strecoară mici istorii private melancolice şi ludice despre soţi, soţii, iubite, copii şi un trecut foarte îndepărtat. // Ileana Bîrsan

 

event-flying-confessions-of-a-free-woman_bw.jpgFlying: Confessions of a Free Woman - Retrospectivă Jennifer Fox
Regia Jennifer Fox, 2006, Danemarca/SUA, mini-serie TV, 353 min.

Documentarista americană Jennifer Fox, după succesul său cu Beirut — The Last Home Movie (1987) şi seria de 10 ore, An American Love Story (1999) — se aşază ea însăşi în faţa camerei şi, într-o serie de şase episoade, îşi filmează viaţa de zi cu zi, punând accent pe dileme şi probleme comune şi recognoscibile, dar pe care le urmăreşte exclusiv din perspectiva femeii singure, cu carieră şi cu o libertate pe care vrea să şi-o păstreze, dar nu oricum. Portretul femeii moderne este excelent conturat de Fox, în primul episod oprindu-se la incertitudinile şi neajunsurile relaţiilor cu bărbaţii şi la problema maternităţii. // Ileana Bîrsan

 


 

Invitați
Anul acesta, One World Romania va avea în jur de 30 de invitaţi din străinătate şi din ţară. Vor veni la Bucureşti regizorii filmelor The New World, Autumn Gold, The Real Social Network, Rouge Parole, Our School, Life in Stills, Bedtime Stories, We Will Be Happy One Day, I Was Worth 50 Sheep, cât şi producători, specialişti în domeniul drepturilor omului şi o serie de reprezentanţi ai altor festivaluri de film documentar din ţară şi străinătate. Poate cea mai inedită prezenţă în cadrul festivalului va fi cea a grupului de artişti ruşi Voina.

 

Masterclass

Una dintre cele mai importante prezenţe ale festivalului de anul acesta este cea a regizoarei Jennifer Fox. Ea va susţine, pe data de 15 martie, un masterclass la Bucureşti, iar în timpul festivalului, la Noul Cinematograf al Regizorului Român, va avea loc o retrospectivă a câtorva dintre filmele sale: Beirut – The Last Home Movie, My Reincarnation, Flying: Confessions of a Free Woman (2 episoade din seria de 6).

 

Side events

De miercuri, 14 martie, şi până duminică, 18 martie, vor avea loc, zilnic, mai multe evenimente conexe proiecţiilor de film. Printre acestea se numără: o dezbatere despre refugiaţii din România, având ca punct de plecare documentarul Vol Special; o prezentare a grupului de artişti activişti ruşi Voina, urmată de o discuţie cu artişti şi activişti români; o dezbatere pe tema Primăverii Arabe; o întâlnire a mai multor reprezentanţi ai unor festivaluri de film, la care se va discuta problema corupţiei în cinematografie; o expoziţie foto dedicată mişcărilor de tip „Occupy” din lume şi o dezbatere plecând de la filmul The Real So­cial Network, despre noile forme de protest şi activism online.

 

Vezi programul complet al One World Romania