Fabulosul destin al lui Tintin

Deși trecut de 80 de ani, reporterul aventurier se ține încă bine printre vitejii supereroi americani și nepoții lor din jocurile video. Tintin, personajul trecut prin foc și pară de Hergé în foiletonul inițiat încă din 1929, intră, grație lui Spielberg &

Inițial, între 1926 și 1929, un cercetaș fruntaș în benzile desenate de Hergé, adică Georges Prosper Remi (1907- 1983), Tintin devine reporterul fără astâmpăr, erou în 24 de aventuri (una neterminată) pe care autorul și desenatorul belgian le realizează între 1929 și 1983. Numele lui Tintin, susțin tintinologii (există și așa ceva și sunt foarte serioși!), vine, cel mai probabil, de la un alt personaj de bandă desenată, Tintin Lutin, creat în 1897 de către Benjamin Rabier.

Cu o receptare fabuloasă în Belgia, Franța și, mai apoi, în întreaga Europă, Tintin rămâne un personaj destul de obscur și neînțeles în America plină de supereroi în materie de bandă desenată. Dacă aventurile lui Tintin din Uniunea Sovietică până pe lună îl fac faimos printre copiii care, astfel, descoperă spații și culturi exotice sau, cel puțin, necunoscute, cu personaje pitorești și evenimente misterioase, nu același lucru se poate spune despre faima lui Hergé, care nu a fost scutit de acuzații de rasism, sexism, anti-semitism și simpatii naziste. În definitiv, atunci când poveștile lui Tintin (toate având referințe sociale sau istorice solide) se întind pe mai bine de jumătate de secol, probabil, una dintre cele mai complicate și mai smintite perioade istorice, e inevitabil să nu creeze controverse.

Chiar alegerea lui Steven Spielberg și a lui Peter Jackson, regizorul și, respectiv, producătorul filmului The Adventures of Tintin: The Secret of the Unicorn, de a face o trilogie după benzile desenate a fost privită cu reticență, pe de-o parte, din pricina subiectelor cu implicații istorice, iar pe de altă parte, din pricina lipsei de notorietate a lui Tintin în America.

În timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, Hergé renunță pentru un timp la povești prea ancorate în realitățile imediate și imaginează aventuri escapiste, mai degrabă, cum sunt cele din The Crab with the Golden Claws/ Le Crabe aux pinces d’or (acum îl întâlnește pe Căpitanul Haddock, mereu amețit de aburi de alcool și rătăcit în propriile furii), The Secret of the Unicorn/Le Secret de la Licorne și Red Rackham’s Treasure / Le Trésor de Rackham le Rouge, pe care regizorii americani le și aleg pentru animația capture-motion. La adăpost de o posibilă controversă, animația 3D este în fapt un film de aventură, cu tot ansamblul vizual spectaculos și tot arsenalul și rețetarul filmelor de gen, un soi de Indiana Jones, mult mai reușit decât, de pildă, ultimul film care îl are pe Indiana ca personaj principal.

Marii iubitori ai benzii desenate pun la zid filmul lui Spielberg tocmai pentru că spiritul lui Tintin se irosește în coregrafii minuțioase și regii milimetrice. Pe de altă parte, niciun live-action nu i-ar fi făcut vreun bine personajului, ba dimpotrivă. Paradoxal, banda desenată în stilul ligne claire (desenul fără umbre și adâncimi), inițiat de Hergé și apoi cultivat de o întreagă școală, are acum parte de varianta 3D, cea care oferă maxim de profunzime, eliminându-i automat aerul naiv, jucăuș și ireal din desene, iar pe alocuri, și umorul. În definitiv, este un film de aventuri pentru copii, cu un personaj atipic ultimelor generații de produse cinematografice, cu personaje secundare delicioase și misterioase, cu surprize la tot pasul, care îi ține curioși și atenți până la final. Dacă după vizionare, dau o fugă la librăriesă-și cumpere și banda desenată, înseamnă că Tintin joacă încă un rol principal.

Filmul Aventurile lui Tintin: Secretul licornului a avut premiera în 28 octombrie și încă poate fi vizionat în sălile de cinema.

Tintin în Congo - o controversă

În 1930, Hergé își conduce personajul într-o aventură în Congo (a doua carte după Les Aventures de Tintin, reporter du „Petit Vingtième”, au pays des Soviets), iar în ediția din 1946 elimină toate referințele despre Congo, colonie belgiană, renunță la o scenă în care Tintin dinamitează un rinocer, redesenează casete întregi.

În ciuda acestor schimbări, Hergé este acuzat în continuare de rasism, pentru că oamenii din Congo sunt portretizați în stereotipuri, stupizi și infantili. Specialiștii susțin că punctul de vedere al lui Hergé nu este unul rasist, ci reflectă doar o privire superioară și, cumva, naivă, ținând cont de contextul istoric al anilor ’30-’40.

În 2007, un student congolez din Belgia intentează un proces, susținând că volumul este o insultă la adresa poporului congolez, și cere retragerea definitivă a volumului din librării.

În SUA, tot în 2007, biblioteca publică Brooklyn mută volumul într-un lot special de 700 de cărți rare pentru copii, la care accesul se face doar pe bază de programare.

Și încă o dovadă că sminteala corectitudinii politice a atins un nivel grotesc, iată că, în noiembrie 2011, în Marea Britanie, rețeaua de librării Waterstones retrage volumul de pe rafturile dedicate cărților pentru copii, iar editura Egmont decide să acopere volumul cu o bandă protectoare care avertizează cititorul asupra conținutului, iar un text introductiv explică contextul istoric în care este plasată povestea.

Galerie foto: