Eroii Monumentelor – ficţiune, somn, box office

Am tot aşteptat acţiunea, povestea nu se lega, dialogurile – clişeu (cu puţin umor stângaci), credeam că, dacă regizor este „marele” Clooney (aici actor, regizor, scenarist, producător), şi filmul va fi unul pe măsură. De data aceasta, George n-a repetat figura de la „Good night and good luck” şi a făcut un film în care personajul principal, interpretat de el însuşi, să fie doar personajul principal. Nimic mai mult. Cu alte cuvinte, nu contează istoria, contez eu. Aşa cred că a gândit proaspătul însurăţel al Hollywoodului. Mă rog, scenariul este scris şi de Brett Witter, Robert M. Edsel, Grent Heslov. Să nu dăm vina pe el în totalitate. Înţeleg că ficţiunea e ficţiune pe ecran, dar să te pui în prim-plan cu toate că în realitate a fost o femeie „actorul principal” al salvării monumentelor (vezi documentarul „The Rape of Europe”), e cam mult. Pentru un film despre comorile culturale ale lumii salvate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar cum şi-ar mai fi justificat Clooney prezenţa în film, dacă o lăsa pe Cate Blanchett în „faţă”?

Plictisitor este cuvântul potrivit, ca să descriu filmul pe de-a-ntregul, banal în dialoguri, lipsit de miez, fără dinamism. Să ai la îndemână un subiect tentant şi să faci propagandă într-un mod atât de americănesc, pe faţă, şi să nu reuşeşti mai nimic. Eu zic că e păcat de cele 70 de milioane de dolari buget alocat. Dar se pare că banii i-au scos şi că „inimă zburdalnică Clooney” a mai bifat câteva milioane în cont. Când vezi pe afiş Bill Murray, Matt Damon, Cate Blanchett, John Goodman, te aştepţi la un FILM. De data asta, am pierdut noi, spectatorii. Poate data viitoare, George!