Drive (Cursa) - cronică de film

Filmul danezului (premiat la Cannes pentru regie) este o reconstrucție a filmelor de categorie B aranjată cu stil într-o poveste clasică a eroului singuratic, monosilabic și trist, despre care nu știi mare lucru, dar nici nu e necesar, pentru că tocmai își găsește iubirea în focul unor răfuieli între gangsteri, în care la mijloc e vorba și despre o geantă burdușită cu bani, iar mașinile și armele dispun de finețuri coregrafice.

Profilul personajului lui Ryan Gosling amintește de un alt Ryan (O’Neal) din filmul lui Walter Hill, The Driver, de Samuraiul Alain Delon regizat de Jean Pierre Melville sau de Clint Eastwood în Dollars Trilogy.

Toată această recompunere melancolică și meseriașă a unui film de gen este și reverență, dar și o subtilă reflecție asupra onoarei, care din păcate nu prea mai e cool, chiar poate părea desuetă și plictisitoare.

În acordurile unei muzici din anii 2000, dar care te plasează undeva în era optzecistă, Drive funcționează ca un basm sau roman cavaleresc postmodern.