Daniel McCoy de la Pixar invitat la Anim’est - Interviu video
Daniel McCoy este reprezentantul studioului de animație Pixar invitat al festivalului Anim’est; el a creat efecte vizuale pentru o serie de filme cunoscute și premiate precum A Bug`s Life, Toy Story 2, Monsters Inc., Finding Nemo, Up, Toy Story 3, The Incredibles şi Ratatouille, cât şi scurtmetraje.
La ultimul proiect Pixar, scurtmetrajul La Luna, a fost regizor tehnic. A fost unul dintre primii oameni care au lucrat cu faimosul software dezvoltat de către Pixar, RenderMan, un plug-in compatibil cu cele mai importante platforme software de animaţie 3D.
În prezent, Daniel McCoy lucrează la continuarea aventurilor îndrăgitelor personaje din Monsters, Inc. şi Finding Nemo. Cele două pelicule vor fi lansate în format 3D în iunie 2013, respectiv anul 2016.
Despre munca lui Daniel McCoy înainte de Pixar, despre cele mai greu realizabile efecte speciale sau despre animația preferată, dar și despre Steve Jobs puteți afla urmărind interviul video realizat de Ileana Bîrsan și Florin Barbu. Imaginea Claudiu Popescu