Culoarea sentimentelor

O tânără absolventă tenace și voluntară (Emma Stone) se angajează la un ziar local și are grijă de rubrica de menaj și sfaturi practice, însă ea își dorește să ajungă scriitoare adevărată.

În anii ’60 ai secolului trecut, în pline mișcări ale drepturilor civile, în lumina unui episod personal legat de dispariția misterioasă a propriei menajere, tinerei îi vine ideea de a aduna poveștile mai multor femei de culoare (Viola Davis și Octavia Spencer sunt eroinele principale) care să-și spună poveștile despre nedreptățile, frustrările și umilințele, despre ritmul și tratamentul de muncă.

Pe lângă lungimile impardonabile și repetițiile puse cu kilogramele, asta ca să ne intre bine în cap suferința și nefericirile femeilor de culoare, caricaturizările și caraghioslâcurile femeilor albe nu cuprind prea multe nuanțe și nici vreo idee nouă, totul este alb și negru, rău și bun, fără nicio îndoială. Singura femeie albă care dezechilibrează acest contrast ineficient este personajul interpretat de Jessica Chastain (cea din The Tree of Life, o minunată actriță care va face cu siguranță valuri în curând), o prezență marginalizată de comunitatea puritană.

Filmul este prea simplist și prea relaxat pentru un astfel de subiect revoluționar, cu câteva momente emoționante grație, mai ales, jocului lui Chastain și Davis.