Clara Vodă: Tarzan & Co.

E încă aici cu mine şi mai ştiu, asemenea lui Thomas Wolfe, că „Nu ne mai întoarcem niciodată acasă”. Poate acesta este unul dintre motivele pentru care partea de mijloc a filmului The Tree of Life m-a impresionat atât de tare şi parcă a făcut în sufletul meu o punte peste timp.

Prima amintire pe care o am legată de mirajul filmului este de pe la 3-4 ani, când credeam că oamenii din televizor mă văd şi ei. Când, mai târziu, am aflat de la fratele meu că nu e aşa, a fost prima dezamăgire. Ar fi fost prea frumos ...

Filmul copilariei mele e Tarzan cu Johnny Weissmuller. Prima mea dragoste e Johnny Weissmuller. Poate că din cauza asta, aşa cum mi-a spus Florin Piersic jr., m-am căsătorit cu Bogdan, soţul meu. Mi se pare şi astăzi că seamănă cu eroul copilăriei mele şi că împreună, vorba lui Nichita, „putem ucide lei”.

Mi-e foarte dor de starea aceea unică, irepetabilă pe care o aveam în copilărie când mergeam la cinema. Se deschidea o lume, o aventură, o poveste, o altă dimensiune. Mătuşa mea bună, care m-a părăsit de ceva timp, mi-a deschis uşa spre acest Alt Tărâm. 

Mergeam împreună la cinematograful din Constanţa sau din Pucioasa la toate filmele. Bune, proaste, nu conta. Importante erau mirajul, magia, desprinderea de realitate şi, alături de ea, după ce ieşeam din sala de cinema (al cărei miros îl simt şi azi), povestea filmului încă trăia în discuţiile noastre.

Atunci îmi plăcea Catherine Deneuve. Aşa îmi doream să fiu. Sincer, cred că şi azi :))

Apoi au urmat Steve McQueen, Paul Newman, Robert Redford, Ana Magnani, Anthony Quinn şi preferatul meu de azi, unicul Marlon Brando.

Ce poveşti, ce actori... Ce bine că îi port încă în mine. Nu voi privi niciodată un film cu ochii unui profesionist, ci cu ochii unui copil, pentru că în felul acesta nu pot să mint. Şi dacă Vlad, băiatul meu, îmi va spune într-o zi că vrea să fie parte din lumea filmului, nu îi voi spune niciodată „Run, Forest, run!”, ci doar „Leave the sunshine in ...”.

 Clara Vodă

Bio Clara Vodă

Galerie foto:

• 
•