Băiatul cu bicicleta - Cronică de film

Am tot abuzat de glumița asta – poate că-i momentul să precizez că am abuzat ghidat de admirație, nicicum de malițiozitate. Orice juriu, nu numai cel cannez (care a premiat Le gamin au vélo în 2011), va dezbate cu plăcere nedisimulată orice nou opus al „dublu-palmodorizaților” – filmele lor sunt progresiv mai simple, mai ample și mai minunate.

Cel de față, în care un puști (revelația Thomas Doret) trebuie (trebuie!?!) să accepte că tatăl său (nelipsitul Jérémie Renier), pur și simplu, nu-l mai vrea (nu mai poate să-l vrea?), schimbă nițel datele clasice ale filmografiei marca Jean-Luc et Pierre.

Adică îndrăznește să fie mai luminos („am filmat vara”, s-au justificat, hâtri, cineaștii), îndrăzneşte chiar niscai muzică din off (Beethoven, în speţă), îndrăzneşte un star veritabil (Cécile de France, formidabilă, în pofida părerilor preconcepute ale criticii franceze) şi îndrăzneşte ceva mai multă speranţă (o să aflați exact cum și când). Îndrăznesc şi eu să spun că, atâta vreme cât belgienii fac filme, umanitatea mai are o şansă... Frații Dardenne vor prezenta Le gamin au vélo personal la București – nu-i ratați. Nici pe ei, nici filmul.