Anonimul 2. Filmele

După o primă zi (cea de luni, 6 august) plină de filme, bogăție reflectată în prima depeșă trimisă de aici marți, au urmat momente pline cu...de toate, filme, vorbe, un prînz oarecum dublat în sat, tradiționala plimbare cu bărcile prin ”mirifica Deltă”, muzică bună, ore puține de somn cu urmarea foarte firească a lipsei concentrării pentru scris și tot așa. Pe rînd și pe îndelete ar fi cam așa...

Filme. Din cele 7 lung metraje înscrise în competiție, am văzut 5, azi așteptîndu-le pe ultimele două. De departe, cel mai bun și cel pe care îl vio vota cu două mîini, cum se spune, este The Hunter (Rusia, 2011, 124 minute, regia Bakur Bakuradze), o privire în viața unui fermier, Ivan Dunaev (interpretat de Mikhail Barskovich) cu nimic deosebit față de alții. Cum bine e spus în sinopsisul filmului, el taie și hrănește porcii, merge pe cîmp, are grijă de familia lui (soție și doi copii, cu băiatul fără o mînă) și vînează. E un om normal, care trăiește într-o lume oarecum aspră, care nu-i dăruiește prea multe bucurii, cel puțin în înțelesul orășenilor. E și un om bun, care primește să muncească două deținute, Lyuba (Tatiana Shapovalova) și Raya, pe care le plătește și de care are grijă. Este un film fascinant prin puterea și siguranța cu care este condus, scuturat de, aproape, toate accesoriile obișnuite unui anumit tip de film: montaj alert, dialoguri și replici tăioase, conflict clasic, înfruntări decisive. În locul acestora, regizorul alege o abordare mai dificilă, cu cadre lungi, cu secvențe în care personajele nu vorbesc, în care stau la masă și mănîncă tăcute, totul filmat în ordinea cronologică a scenariului (doamna Cvikova ne-a spus acest amănunt) și cu nici un actor profesionist. Ceva, totuși, se întîmplă în acestă cvasi-nemișcare: Ivan începe să fie atras de Lyuba, cu care are o aventură. Chiar și acest cuvînt este agresiv în contextul unui film aparent static. Mai degrabă pare a fi (încă) o etapă obișnuită dintr-o viață la fel de obișnuită, cu nimic diferită de tăierea porcilor. Există atracție, dar nu vedem pasiune care aburește geamurile mașinii, nu există devastări sufletești, sau familii distruse, e o întîlnire pe care personajele decid să nu o lase să treacă pe lîngă ele. Într-un anume fel, acest film m-a dus cu gîndul la Ulrich Seidl și la stilul său de amestec al ficțiunii cu documentarul și la neutilizarea actorilor profesioniști. În timp ce subiectele și personajele (deseori femei) regizorului austriac sînt puțin mai neobișnuite, Bakur Bakuradze pare că închide ochii și, după ce răsfoiește evidența populației, alege pe cineva a cărui viață o desfășoară în fața camerei fără nimic adăugat. E o aparență, pentru că e multă construcție narativă (chiar în această liniaritate a povestirii), imaginile sînt și ele foarte atent construite, există o cadență înfundată, iar toate acestea articulează o tensiune mocnită pe tot parcursul filmului care fixează privirea și mintea privitorului. Ar mai putea fi o asemănare cu Stille Licht, filmul lui Carlos Reygadas care a cîștigat trofeul Anonimul în 2008, în privința lentorii, dar filmul mexicanului este mult mai stilizat, fața de necizelarea lui The Hunter. Oricare ar fi rezultatul votului de mîine, filmul acesta este o mică revelație pentru mine în acest an cinematografic.

În oridinea preferințelor personale, pe locul doi este Valley of Saints (India/SUA, 2012, 82 minute, regia Musa Syeed), o poveste de dragoste în valea Kashmirului tulburată de conflicte și roasă de sărăcie și mizerie. Toate cuvintele astea, atît de dragi unui anume tip de cinema care le transpune în toată ”splendoarea” lor în imagini care caută disconfortul prin greață și senzații ieftine sînt pentru tînărul regizor, prezent aici, doar mediul din care trei tineri (doi băieți și o fată) încearcă să scape sau, măcar, să-l facă cît de cît respirabil. Viața lor este o reflexie a lacului Dal, plin de deșeuri, din ce în ce mai poluat, dar care încă păstrează o frumusețe de care e greu să te desparți. Una din marile calități ale filmului este dimensiunea lui, 82 de minute fiind  suficiente pentru a închega o posibilă iubire între un tînăr sărac și o tînără atrăgătoare venită să studieze nivelul de poluare al lacului. Deși cumva un conflict clasic (o iubire aparent imposibilă între doi tineri din două lumi departe una de alta), ”tratarea” lui în imagini este făcută fără stridențe, cu multă blîndețe, cu duioșie chiar. Fundalul conflictual armat este abia menționat, sărăcia nu pute, iar personajele nu sînt patetice. Lucru admirabil, în condițiile în care nici aici, la fel ca în The Hunter, regizorul a folosit actori neprofesioniști. Familiaritatea regizorului cu acel mediu este dată de faptul că părinții săi sînt din acea zonă și chiar dacă Musa Syeed s-a născut în SUA, nu avea cum să îi scape finele observații. Dealtfel, afinitatea regizorului cu documentarul este vizibilă și aici, unde camera nu dă buzna  în povestire și o lasă să curgă fără să o zorească.

Cu regretele sincere trebuie să o retez fără milă, pentru că intru la ultimele două filme din secțiunes de ”lungi”, cum spuneam la început. Nu vă îndepărtați prea mult pentru că urmează alte filme, o plimbare prin Deltă, pește în farfurie și alte d-astea. Pe curînd,

Florin Barbu