Am fost la Aferim!

Un zapciu şi fiul său caută un ţigan rob fugar – se spune în sinopsis. Dacă aţi văzut ambele pelicule, sigur aţi văzut-o pe prima, ştiţi că nu e aşa.

Despre Aferim! povestim şi noi în câteva secvenţe, ca să cadă pe montajul filmului.

Unu. Aferim! mi-a adus aminte de filmele vechi nu pentru că e alb-negru, ci pentru felul în care secvenţele se luminează (deschid) şi se întunecă (închid), aşa cum am pomenit din vremea televizoarelor cu lămpi. Pare că ne zice „Aşteptarea moarte n-are!”.

Doi. După acest film, pe regizor ar trebui să-l cheme Radu Aferim. Aferim şi pentru documentare, limbaj şi cum regăsim neschimbata armonie a înjurăturilor din dulcele grai românesc.

Trei. Zicem noi că nu e despre ţigani sau romi, despre drumul iniţiatic al zapciului în căutarea fugarului. E Ţara Românească a începutului de secol XIX. Şi cu toţii – strărudele tale şi ale mele, tu şi eu – suntem băgaţi în treaba asta. Ce, aţi uitat de unde ne tragem noi, sudiştii?

Patru. Ţiganul n-a fugit că era rob, dacă vreţi să ştiţi, deşi nu voiam să povestesc filmul. A fugit că a „ars”-o pe nevasta boierului, una rea de muscă, nevinovat, săracu, şi se temea că îl înjunghie ăla cu tot cu familion. Ceva ce vedem şi la televizor în zilele noastre.

Cinci.  La cum e filmat, depăşeşte transpunerea unei epoci vechi pe o copertină de cinematograf în mall. De fapt, Radu Jude şi echipa lui au călătorit în timp şi au filmat la faţa locului. Parcă şi prin Bulgaria, dacă am fost atent la final… Şi curge încet, e live, te lasă să vezi. Eu am râs când nişte figuranţi mai trăgeau cu ochiul la cameră. D-aia zic că s-a filmat acolo, direct în epocă, nu pe un platou.

Şase. Aşa cum spuneam la început, fiecare vede de vrea. Eu am văzut mult jeg în acest film. Mizerie în toate formele ei. Corupţie mică şi mare. Chiar dacă filmul este alb-negru, jegul iese prin aceste două extreme cromatice. Este jegul boierului înţolit cu caftan şi căciuloi ridicol de epocă care dădea doi bani pe sclavi, al ţăranilor amestecaţi cu ţigani în plasa (domeniul) boierului, al „pub”-urilor sfârşitului de ev mediu pline de curve şi beţii cu lăutari.

Şapte. M-am speriat când i-am văzut pe Luminiţa Gheorghiu şi Victor Rebengiuc, gospodari simpli într-o ogradă vraişte. Apoi m-am liniştit. Sunt proto-Moromeţii.

Opt. Pentru final. Multă lume a rămas marcată de manifestul preotului jucat de Alexandru Bindea, care te loveşte în frunte de la începutul filmului. Lumea ca apocalipsă prezentată de el anunţă că nimic nu va fi rânduit aşa cum trebuie. Poate niciodată. Sau e doar un popă fără credinţă, cu limba spurcată.

Nouă. Credeţi şi voi ce vedeţi.