[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Aura Clara Marinescu publicat la: 29/02/2012

Vânătorul de flăcări

Vânătorul de flăcări

A căzut prin acoperiş, s-a curentat şi a inhalat de nenumărate ori fum. În patru ani de când se luptă cu focurile, Florin „Pompierul“ Chirea a participat la stingerea celor mai mari incendii din Bucureşti.

Cazul „Maternitatea Giuleşti” a însemnat maturizarea sa profesională. Interviu de Aura Clara Marinescu

 

Te-ai jucat cu chibriturile în copilărie?”. „Flăcări am văzut doar la grătar, ăsta a fost primul contact cu focul” (râde). Florin Chirea este, la 27 de ani, căpitan în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, fiind avansat în grad după intervenția de la Maternitatea Giuleşti. A învăţat carte ca să ajungă pompier. După facultatea de profil, a ajuns la ISU Bucureşti. Divizia Pieptănari este locul său de muncă. În prima zi a primit botezul: o baie serioasă cu furtunul.

Titulatura de erou nu-i convine, deşi faptele îl indică clar pentru acest statut. „Nu-mi place să mi se spună erou. Ne facem meseria. Dacă nu am fi noi, ar fi altcineva”, spune Florin Chirea. Focul de la Giuleşti: „Eram de serviciu în acea zi şi am primit un telefon. Când am intrat, temperatura era foarte ridicată şi înăuntru se mai aflau câțiva copii. Pe unul l-am ţinut eu în braţe. 5 au murit şi 6 au fost salvaţi. Nu a fost o intervenţie grea, nu a ars o suprafaţă întinsă. Însă a fost mult fum şi au fost victime. Crunt!”. Prin focuri mai mari a trecut când au ars pieţele Crângaşi şi Reşiţa. „Echipa mea a fost prima acolo. Şi Dragonul Roşu a ars patru zile”. „Încerc să nu mă gândesc foarte mult la incendii, pentru că altfel...” Alte situaţii-limită: „M-am ars când s-a aprins un restaurant pe Iuliu Maniu, m-am curentat de câteva ori”, povesteşte calm. Când a ars un bloc în zona Sfânta Vineri, acoperişul s-a prăbuşit în timp ce Florin era în pod. L-a salvat adrenalina. „Toate simţurile lucrează la autoprotejare”.

În raionul său, Ferentari, căpitanul are parte de excitement şi de scene desprinse din filme. „Un bărbat a dat foc casei fratelui şi ne aştepta ameninţător cu un cuţit într-o mână şi cu toporul în cealaltă, spunând că nu ne lasă să stingem flăcările!”. Pentru că tot a venit vorba de filme, să nu vă închipuiţi că, la apel, servanţii coboară pe bară, precum Bridget Jones. „Nu coborâm pe nicio bară, asta e din filme. Au vrut să implementeze bara într-o subunitate, dar într-o noapte, un ins căscat n-a nimerit-o, a căzut şi şi-a rupt piciorul. Nu ştiu dacă există şi la americani. Colegii belgieni folosesc tunele pentru a ajunge la garaj. Sincer, nu m-aş încumeta la bară”.

Şi pompierii sunt salvaţi! „A trebuit să evacuăm un apartament şi unul dintre băieţii mei a crezut că mai e cineva înăuntru. Proprietara n-a fost atentă şi a încuiat uşa. Am cerut cheia şi cu greu l-am scos”. Într-un service auto l-a întâlnit pe tatăl unuia dintre copiii salvaţi la maternitate. Florin ar fi vrut să afle cum se mai simte cel mic, însă tatăl nici nu l-a salutat. În schimb, noi îi mulțumim.