Trofeul Astra câştigat de un fascinant film incorect politic

În deschiderea Astra a fost difuzat, în premieră în România, filmul „Google şi creierul mondial”, în prezenţa regizorului Ben Lewis - o privire în detaliu asupra modului în care funcţionează cea mai puternică corporaţie din mediul online.

Filmul vorbeşte despre ambiţiosul proiect Google Books, care se doreşte a deveni cea mai mare bibliotecă virtuală din lume, şi despre cum sunt încălcate drepturile de autor.

Primul festival de film documentar internaţional din România a alternat la această ediţie documentarul pur observaţional (sobrul şi veristul „Spitalul” (Austria) ne introduce în rutina zilnică, a micilor gesturi care umplu limita invizibilă dintre viaţă şi moarte, a unuia dintre cele mai mari spitale din Europa), docudrama („Romanţă lucidă” – Germania, portretul unui bătrân care fotografiază fiecare moment al vieţii rămase de trăit) şi chiar documentare de artă: filmul tinerei clujence Cecilia Felmeri, „Speranţe la vânzare” (un documentar experimental cu o serie de interviuri cu fete vândute sau exploatate sexual în afara graniţelor), superbul eseu vizual „Leviathan” – SUA, o experienţă stilistică de 90 de minute doar de sunete şi imagini – vânt, apă, zgomote, mecanisme de procesare şi peşti în agonie) sau „bijuteria” în alb-negru şi minuţioase cadre lungi fluctuante a lui Serghei Loznitsa, „Letter” (Rusia), povestea unui azil de boli mintale, a oamenilor care trăiesc în acest loc ce pare să fie neatins de modernitate, singurele zgomote care perturbă liniştea fiind dialogurile nearticulate ale bolnavilor. Un loc arhetipal, neatins de civilizaţie, al unor fantome, al unor morţi vii.

Filmul din competiţie care a impresionat unanim juriul, acordându-i Trofeul Astra Film Festival, este „Regulile lui Matthew”.

Falsul documentar al olandezului Marc Schimdt relatează cazul unui tânăr autist de o strălucită inteligenţă, care încearcă cu disperare să pună ordine în haosul creat de boală, pretutindeni în jurul lui.

Un stilizat documentar cu final neaşteptat, în care limita dintre documentar şi realitate glisează permanent, o dată cu limitele în cadrul cărora putem expune viaţa unui om bolnav.

Legătura organică, ce se naşte inevitabil între un bun autor de film documentar si subiectul său (cu atât mai mult când vine vorba de prieteni din copilărie, cum este cazul celor doi) este un argument în plus asupra poziţiei imorale din unghiul căreia autorul a speculat cazul prezentat.

E greu de grezut că regizorul olandez nu a putut intui pericolul iminent al catastrofei, asta după ce reuşise treptat să îşi apropie subiectul în limbajul acestuia. Autiştilor cel mai greu le este să găsească legătura dintre tipul de comunicare cu care-şi codifică propria realitate şi realitatea propriu-zisă.

Matthew gândea în concepte, inseria realitatea conform unor logaritmi matematici şi unor legi proprii ale fizicii, pentru că era singura sa posibilitate de a oferi coerenţă realităţii percepute de el. Probabil furat de interesul de a-şi infuza filmul în timp real cu magia vieţii prin filtrul obiectivului de filmat, regizorului Marc Schmidt i-a reuşit un film mult prea bun pentru a fi real, dar care este „real”.

O coincidenţă „norocoasă” pentru destinul festivalier al filmului, o coincidenţă care „dă bine” dacă ar fi fost un film de ficţiune, însă fatală pentru destinul „real” al protagonistului. Altfel, Marc Schmidt ştie cum stă treaba cu luminile, compoziţia şi mizanscena: a ştiut să traseze traiectul sinuos al personajului în propriul labirint al casei sale şi al vieţii sale.

O prezenţă oarecum exotică la această ediţie a Astrei a fost documentarul „Părintele Arsenie Boca – în duh şi adevăr“, dedicat „celui socotit de mulţi drept ultimul mare sfânt al românilor“.

O mostră perfectă a felului în care lipsa de viziune şi inspiraţie a unui regizor poate demitiza (deşi scopul filmului este exact invers), printr-o abordare strident emoţională, greoaie şi sufocantă, un personaj, sfânt sau nesfânt, care i-a fascinat pe Lucian Blaga, Nichifor Crainic sau Dumitru Stăniloaie, printre alţii.

În săptămâna Astrei, la festival au fost prezente personalităţi precum regizorul Cristi Puiu – un prieten apropiat al acestuia, Dan Nuţu, fostul actor-cult al anilor ‘60 şi preşedinte al workshop-ului de film Aristoteles, regizorul Laurenţiu Damian - actualul preşedinte al UCIN, ziaristul Emil Hurezeanu etc.

Festivalul care şi-a serbat cei 20 de ani de naştere datează, cum îi place lui Dumitru Budrală să amintească, de pe vremea mineriadelor, a conflictelor interetnice, a inflaţiei şi a lipsei Internetului (da, a existat viaţă şi înainte de Internet).

Într-un interesant arc peste timp, festivalul creat în timpul mineriadelor regăseşte, după 20 de ani, ceva din spiritul acelor vremuri, căci la închidere protestatarii Roşia Montană din Sibiu au ocupat zona din faţa Casei de Cultură, locul de desfăşurare tradiţional al Astrei.

Cu tot mai mulţi adepţi la fiecare ediţie, Astra dovedeşte că este o platformă necesară între real şi reflectarea acestuia şi că şi-a cucerit locul său propriu pe harta festivalurilor din România.