Premieră: După dealuri. Studiu de caz: Alina și Voichița

Cele două actriţe au vorbit despre personajele lor şi despre relaţia complicată şi delicată a celor două prietene, Alina şi Voichiţa. 

Este o diferenţă majoră între scenariu şi film? Ce v-a surprins cel mai mult văzând filmul?

Cristina Flutur: Lucrurile se schimbau în timpul filmărilor şi le lăsam să se întâmple. Scenariul, filmarea şi filmul sunt cumva trei entităţi diferite, dar care comunică între ele. Iar filmul arată altfel decât cum mi l-am imaginat eu. Nu mă uitasem deloc la Alina pe video assist şi nu ştiam cum şi cât se vede din ceea ce se întâmplă în sufletul ei. Simţeam că, dacă mă detaşez şi mă uit de undeva din afară, o să-mi fie mai greu să mă întorc la ea. Am preferat să rămân înăuntru şi să trăiesc acolo odată cu ea. A fost frumos când am văzut filmul şi gândul ţinut sub presiune trecea dincoace de ecran şi devenea vizibil.

Cosmina Stratan: Lucrurile surprinzătoare pentru mine s-au întâmplat la filmări. Înainte de filmarea unei scene, vorbeam cu Cristian şi cu ceilalţi actori şi ajungeam cu textul într-un anumit punct, iar la filmarea propriu-zisă povestea ne ducea în altă zonă. Personajul meu avea o reacţie cu totul neaşteptată şi pentru mine. Nu m-au surprins prea multe, pentru că mă mai uitam pe video assist şi asta chiar m-a ajutat de câteva ori.  Dar mi-a fost foarte greu să ţin sub control personajul. Iniţial, am crezut că e o fată foarte asemănătoare cu mine şi că avem destule puncte în comun şi, cu cât filmam, îmi dădeam seama că sunt mari diferenţe între noi şi că aveam nevoie de cineva care să mă ajute să mă menţin pe drumul acela, să păstrez totul înăuntru şi să nu izbucnesc niciodată.

Dincolo de iubirea voastră pentru propriile personaje, există elemente cu care aţi fost în dezacord sau în conflict?

C.S.: Nu ştiu dacă este o zonă în care un actor nu vrea să ajungă, este foarte atractiv să existe conflictul acesta. Au fost multe reacţii ale Voichiţei pe care nu le înţelegeam.  Cred că cea mai dificilă parte a personajului a fost pasivitatea asta activă. Ea acţiona prin non-acţiune. Nu ştiu dacă eram în conflict cu genul acesta de atitudine, dar mi-era greu să înţeleg că ea, în situaţia aceea, acţiona în acest fel, alegea să asculte părerile celorlalţi şi nu avea mare încredere în instinctul şi în sufletul ei. 

C.F.: Când am citit prima oară despre Alina, m-am gândit: la câţi kilometri distanţă e fata asta de mine… Cum am să pot ajunge la ea? M-am bucurat însă că am primit rolul ei, tocmai pentru că mi se părea atât de departe. Dar nu pot spune că am fost în conflict cu ea. Am simţit-o şi am iubit-o de la început, i-am acordat credit şi, indiferent de ceea ce făcea, îi găseam o explicaţie şi i-am înţeles până la capăt reacţiile şi alegerile. Mă gândeam că poate şi eu, dacă aş fi avut biografia ei şi aş fi trecut prin ce a trecut ea, aş fi reacţionat la fel. Aşa nu mai puteam să o judec.

Din punctul vostru de vedere, despre ce este acest film?

C.F.: Este un film despre iubire, despre libertate şi despre alegere. Printre multe altele. Şi mai e ceva. Noi, de foarte multe ori, credem că ştim ce e mai bine pentru celălalt. Primim şi dăm sfaturi, suntem împinşi într-o direcţie sau alta, uneori fără să ni se ceară şi nouă părerea, nu luăm în considerare liberul arbitru. În film, toţi au ştiut ce e mai bine pentru Alina şi, la un moment dat, nimeni n-a mai întrebat-o nimic. Au luat în mâinile lor destinul ei, cu cele mai bune intenţii.

C.S.: Pentru mine, filmul este despre Dumnezeu.

Relaţia de iubire şi prietenie dintre cele două fete se blochează, sau ajunge pe un drum închis. Ce anume nu aţi acceptat sau nu aţi înţeles din personajul celălalt?

C.F.: Citind scenariul, eu, Cristina, le înţelegeam pe amândouă. Dar Alina nu reuşeşte s-o înţeleagă pe Voichiţa şi n-o înţelege până la sfârşit. Tocmai pentru că ea are un curaj, o putere de a acţiona şi o libertate interioară pe care se aşteaptă să le aibă şi Voichiţa. Şi înăuntrul iubirii începe să crească furia. Gestul, acţiunea Voichiţei vin, dar mult prea târziu. În scena dezlegării, sufletul Alinei e deja îngheţat de atâta aşteptare. Întâlnirea nu mai este posibilă.

C.S.: Cred că vârsta pe care Voichiţa o avea nu-i permitea să-şi explice motivul pentru care Alina nu înţelegea nişte lucruri care pentru ea erau foarte clare. Voichiţa era la stadiul în care împrumuta foarte mult din ideile celor din jur, fără ca ele să fie trecute prin filtrul personal. Cred că aici a fost începutul rupturii. Însă filmul e şi un traseu de maturizare pentru personajul meu, pentru că, trecând prin această nenorocire a înţeles că a greşit foarte mult şi că ar trebui să meargă pe drumul ei de acum încolo.

C.S.: Dacă a trebuit să moară cineva ca oamenii aceia să înţeleagă că au greşit…

C.F.: Da, câteodată e nevoie de asta.C

Cosmina Stratan s-a născut la Iaşi în 1984 şi a ales să studieze Teatrul, în capitală, după ce a absolvit Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării la Iaşi, în 2007. A lucrat la revista Opinia Studenţească, apoi a fost reporter TV. În 2008, a intrat la Secţia Actorie a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, iar în prezent este masterand în anul I la aceeaşi universitate. Cosmina Stratan a mai jucat în scurtmetraje studenţeşti, iar, pentru interpretarea din filmul După dealuri, al lui Cristian Mungiu, a fost premiată la Cannes.

Cristina Flutur s-a născut la Iaşi, în 1978, şi este una dintre cele mai cunoscute actriţe ale teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, cu roluri importante în piesele regizorilor Andriy Zholdak, Silviu Purcărete, Andrei Şerban, Vlad Massaci, Tompa Gábor. Actriţa a  absolvit Facultatea de Litere la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, în 2000, după care a absolvit acto­ria, în 2004, la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj. Rolul din filmul lui Cristian Mungiu, După dealuri, premiat la Cannes, reprezintă un debut absolut în cinema.

Galerie foto:

• 
• 
• 
•