Pierre Assouline: „Am norocul să primesc multe cărţi”

Frecvenţa postărilor: cel puţin un articol la două zile. Prezent la Târgul Gaudeamus la invitaţia Institutului Francez din Bucureşti, Pierre Assouline a acceptat să acorde un interviu revistei BeWhere! 

Cum vă alegeţi subiectele despre care scrieţi pe blog?

Mi le aleg puţin la întâmplare, în măsura în care mă interesează cărţile şi actualitatea literară. Am norocul să primesc multe cărţi şi după aceea aleg. Scriu despre curiozităţile mele, preferinţele mele, descoperirile mele. Sigur că e aproape obligatoriu să analizez cărţile importante, cărţile care fac vâlvă. Chiar dacă nu îmi place o carte, dacă toată lumea vorbeşte despre ea, mă simt aproape forţat să-mi exprim punctul de vedere. Dincolo de asta, însă, un criteriu esenţial este cel al îndrăgostirii şi al curiozităţii personale. Mă ocup de lucruri foarte diverse… De aceea, cititorii îmi scriu că nu ştiu niciodată la ce mă voi referi data viitoare. De pe o zi pe alta, nu ştiu niciodată. Pentru mine e un compliment, înseamnă că sunt imprevizibil.

Aveţi mulţi cititori şi mulţi dintre ei simt nevoia să vă susţină ori contrazică. Parcurgeţi întotdeauna comentariile?

Citesc întotdeauna comentariile, întâi fiindcă mă interesează şi pe urmă pentru a face ordine, fiindcă sunt responsabil de comentarii. Sunt responsabil din punct de vedere penal, juridic, aşa că elimin tot ce e defăimător sau injurios. Obligatoriu citesc comentariile.

Sunteţi responsabil penal? Nu ştiam asta.

Da. Sigur că există un moderator, cel al site-ului Le Monde, dar nu e suficient – este doar o moderare preliminară, care elimină comentariile rasiste. Există mult rasism pe internet. Dar în afară de asta, trebuie totuşi să urmăresc derapajele, oamenii care se insultă unii pe alţii şi care adeseori mă insultă pe mine.

Vă interesaţi întotdeauna de biografiile oamenilor de litere şi aţi scris dumneavoastră înşivă biografii. Credeţi în importanţa acestui tip de contextualizare? Trebuie să cunoşti autorul, să ştii cum a trăit, pentru a-i înţelege opera?

Poţi înţelege foarte bine o operă fără să ştii nimic despre autor. De exemplu, poţi aprecia În căutarea timpului pierdut fără să ştii nimic despre Proust. Dar, cunoscând viaţa lui Proust, ai parte de o lectură mai bogată, mai originală, mai de perspectivă decât dacă nu ai cunoaşte-o. Deci da, este bine să studiezi biografia autorului. Dar nu e obligatoriu.

V-am întrebat fiindcă, în România şi în general în Europa de Est, avem încă multe discuţii şi neînţelegeri privind trecutul intelectualilor noştri, colaborarea unora cu regimul comunist. Ştiu că aţi scris despre intelectuali francezi aflaţi în situaţii poate nu chiar identice, dar asemănătoare.

Am scris despre Franţa sub ocupaţie germană, despre colaboraţionişti. Lucrurile se petrec puţin altfel, într-o ţară ocupată. Însă problema care se pune în România s-a pus în toate ţările Europei de Est, după cincizeci de ani de dictatură comunistă. În Germania de Est, de exemplu, în cazul unor scriitori precum Christa Wolf. Toţi au avut probleme, pe măsură ce au ieşit la suprafaţă arhivele secrete, dar e inevitabil! E valabil pentru intelectuali, e valabil şi pentru oamenii politici. În toate dictaturile e la fel. Deci nu mi se pare evitabil. Oamenii trebuie să fie, pur şi simplu, adulţi, să nu facă din asta un motiv de excludere, să nu se folosească de astfel de informaţii pentru a discredita pe cineva. Toată lumea a trăit sub dictatură, în aceste ţări, şi, într-o manieră sau alta, toată lumea a colaborat cu regimul în cauză.

Vi se întâmplă să vă simţiţi neînţeles?

Da, de multe ori, dar avantajul unui blog este că poţi oricând să-l modifici, să-l corijezi. Îmi dau seama că am fost greşit înţeles când citesc anumite comentarii. Atunci răspund imediat persoanei respective şi îi spun: „vă înşelaţi”. Mi s-a întâmplat chiar ieri şi am scris: „aţi interpretat greşit”. De multe ori, oamenii înţeleg exact contrariul a ceea ce ai vrut să spui.

Urmăriţi anumite persoane care vă scriu pe blog?

Da, fiindcă unii sunt deja cititorii mei de ani de zile. Aşa că îi urmăresc. Nu îi cunosc personal fiindcă nu vreau să îi cunosc, prefer să nu, dar, în general, persoanele respective folosesc un singur pseudonim, întotdeauna acelaşi.

Ce e la modă în literatura franceză?

Nu există o modă. Literatura franceză e foarte diversă, nu putem spune că se poartă asta sau aia. Şi pe urmă, adevăraţii scriitori nu urmează nicio modă.

Reformulez. În lumina experienţei dvs. diaristice, vedeţi vreo tendinţă în literatura franceză?

A existat o tendinţă, cea a autoficţiunii, dar a trecut repede. Nici nu cred în tendinţe!