Occupy Carol 53

A fost nevoie de cinci arhitecţi, un inginer horticol, un broker de asigurări şi un inginer de instalaţii ca să scoată din casa de 750 de metri pătraţi, în trei săptămâni, 10 containere de gunoi.

Ideea s-a conturat în urmă cu doi ani, după cum povesteşte Ovidiu (arhitect): „Am început să facem diverse teorii: ce-ar fi dacă am avea şi noi un atelier, ce-ar fi dacă n-am mai sta în chirie? Lucian, cu pictura, era obligat să meargă în diverse locuri, aşa că am început să căutăm spaţiu”. Un spaţiu în care să se exprime liber, fără constrângerile unei instituţii.

Prima casă vizată a fost cea de la Dianei 4, cu elemente de valoare – sobele de la parter –, dar care se afla într-o stare destul de proastă. „Nu ne-am înţeles cu proprietarul, cerea o chirie prea mare, voia să-i reparăm şi casa. A urmat o casă din spatele fostei ambasade SUA, una în zona Izvorul Rece şi alta pe Sf. Ştefan.

Locul ăsta îl ştiam, îl tot observam, ştiam că se fură din casă, cu cât trecea mai mult timpul, cu atât se degrada. Cu o lună înainte de a ajunge aici, am văzut cum se fura o oglindă metalică, dar n-am întrebat nimic. Din întâmplare, Lucian (arhitect) a trecut pe bulevard, a văzut mişcare în curte şi s-a oprit. Proprietarul, om de cultură, a vorbit cu el prin gard şi l-a îndemnat să vorbească cu domnul Şerban Sturdza, bunul lui prieten. Şi el ne-a adus aici”.

Fireşte, tinerii s-au inspirat din modelul de ocupare a unui spaţiu, aşa cum se întâmplă în multe alte locuri din străinătate. Lucian a făcut squatting în Paris, însă aici lucrurile au stat cu totul altfel: au avut acordul proprietarului, aşa că ceea ce au făcut ei nu se poate numi squatting.

„Erau zeci de şobolani şi locuiau 10 oameni aici, oameni cu care am rămas în relaţii bune. Giani, de exemplu, vine la două, trei zile, îi dăm recipientele metalice şi ne ajută câteodată la treburi prin curte, spală curtea cu furtunul. >

Trei săptămâni am coabitat, am făcut curăţenie, le-am aflat poveştile şi ne-am înţeles foarte bine. Am aflat şi unele dedesubturi, am vrut să înţelegem cum se ajunge aici: există în casele părăsite din Bucureşti o mafie, un om care cere diverse lucruri în schimbul unui adăpost pentru cei sărmani? N-au vrut să vorbească mai multe despre asta şi i-am înţeles”.

Pe 16 iunie au demarat lucrările. Ţigla a fost recuperată. Când am ajuns la ei, tocmai finalizaseră repararea găurilor din acoperiş. Mobila a fost primită de la prieteni, bucătăria, renovată, bucăţi de faianţă din 1932 au fost puse la loc, iar la tâmplărie se lucrează continuu. Structura casei nu a fost afectată, deşi grinzi de metal uriaşe au fost smulse fără regrete. Până când acestea vor fi înlocuite, alte grinzi de lemn le-au luat locul. Pentru geamuri, arhitecţii au recuperat sticlă de la blocurile reabilitate termic. Materialele sunt cumpărate din banii tinerilor sau din donaţii.

Interiorul este impresionant: scara interioară din lemn, în spirală, conferă o imagine spectaculoasă casei, detaliile, stucaturile, lambriurile (se mai păstrează o parte), grinzile de lemn din unele camere încep să prindă contur după restaurare.

CE VOR SĂ FACĂ?

I-au dat numele de Centru Cultural Independent, o titulatură nu foarte inspirată, dar care arată exact cum vor să fie percepuţi: un grup de iniţiativă care nu depinde de nimeni, o casă cu oameni care primeşte mult mai mulţi musafiri. „În străinătate există acest program, noi ne-am documentat, dar l-am adaptat la ce se întâmplă în România”. Au loc aici repetiţii de teatru, tir cu arcul şi scrimă în spaţiile de la subsol, atelier de tâmplărie, ipsoserie, expoziţii de fotografie, proiecţii de film (o dată la două săptămâni, în fiecare joi, rulează filme asiatice), există posibilitatea şi unor activităţi cu role, skate sau snowboard. Am nimerit la un work in progress Grădiniţa de Grasshopper, în cadrul workshop-ului de design parametric şi generativ.

S-au anunţat diverşi artişti cu proiecte proprii. S-a creat într-un timp foarte scurt deja un spirit, cel à la Carol 53, acolo unde orice creativ poate lua o carte din bibliotecă, poate să lenevească în curte la o discuţie amicală, poate da o mână de ajutor la reamenajare sau poate propune un proiect cultural. E libertate şi unitate, în acelaşi timp.

FINALITATEA?

„Pe lângă faptul că vrem să punem în practică ceea ce am zămislit în mintea noastră, Carol 53 nu e un proiect, e un program public, cu intenţia de a-i învăţa şi pe alţii, pentru că oraşul ăsta are mari probleme pe partea de patrimoniu”.

ISTORIA CASEI.

„Este un bun de patrimoniu. Făcând curăţenie, am găsit în nişa unui zid, în spatele unui fragment din vechiul tapet, un ziar datat 21 martie 1913. Pe planul Bucureştiului din 1911 această casă nu apare, credem însă că lucrările de construcţie ar fi început înainte de 1912. E singurul certificat de naştere pe care îl avem”, povesteşte Ovidiu. Din ce au aflat, primul proprietar ar fi fost un avocat pe nume Paşcanu. Ambasada Turciei ar fi avut sediul aici prin anii ’40, iar după naţionalizarea din 1948 – Casa Sindicatelor. Au urmat transformarea în imobil de locuinţe şi retrocedarea din anii ’90. Prin anii ’60, tinerii care locuiau în zonă se strângeau în curtea de la numărul 53.

Carol 53 în cifre:

• Suprafaţa desfăşurată a casei: 750 de metri pătraţi
• Curtea: 350 de metri pătraţi
• Terenul: 650 de metri pătraţi, unul dintre cele mai mari terenuri de pe bulevard
• La parter: 3 camere mari, hol principal, bucătărie, dependinţe
• La etaj: 5 camere
• La mansardă: 8 camere, grup sanitar şi o parte de pod
• La subsol: camera unde se desfăşoară tirul cu arcul şi scrima, atelierele pentru tâmplărie, ipsoseria, vopsitoria. Fostul depozit de lemne, care are un tobogan pe unde se introduceau lemnele
• Garaj: rezervat street artiştilor

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
•