Iubiri în opoziție - de la Urs la Oscar

Anul acesta, Poziția copilului este propunerea României pentru premiile Oscar, categoria “cel mai bun film într-o limbă străină”.
Actorii Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache, alături de regizorul Călin Netzer, vorbesc despre construirea unui film cu o poveste intimă și cu un personaj complicat, despre iubire și responsabilitate într-un interviu realizat de Ileana Bîrsan

De ce ai renunțat la controlul minuțios și ai optat pentru rolul de observator atent în regia ultimului tău film?

Călin Netzer: Ar fi fost un film mult mai așezat și clasic și n-ar mai fi fost adecvat direcției de cvasi documentar. Împreună cu Andrei (n.r. Butică, director de imagine) am făcut un decupaj pe locuri de filmare, pe unghiulație, am lucrat aproape două luni înainte de filmare, dar eram conștienți că n-o să ne folosească. A fost un exercițiu mental și o pregătire; cu acest decupaj am încercat să controlez lucrurile, dar mai din umbră. În afară de asta, starea de anxietate față de proiect și față de subiect a fost atât de mare, încât am simțit nevoia să îl pregătesc pe Andrei să știe exact ce e în capul meu, în cazul în care există un moment în care clachez, și să știe cum să continue.

Ai avut senzația că poți ajunge acolo?

CN: Da. Înainte de filmare, s-au întâmplat niște chestiuni psihologice foarte bizare, am avut atacuri de panică. Știam de la bun început că o să fie foarte greu să fac public acest subiect. Așa că am vrut să controlez și această eventualitate.

Ar fi putut prelua Ada (n.r. Solomon, producător) această misiune?

CN: Nu. Ada m-a ajutat foarte mult după primele 5 zile de filmare, când a tras un mic semn de alarmă, că filmăm prea haotic, că e prea bâțâit. Și Dana Bunescu (n.m monteurul filmului) a sesizat același lucru, s-au speriat toți și am luat o pauză de câteva zile. Când am văzut materialul m-am afundat și mai mult în depresie, iar, pe la mijlocul filmărilor, când am realizat că în curând voi termina, lucrurile s-au agravat. Era conflictul psihologic între partea care refuză să facă filmul și să facă publică povestea și partea conștientă care voia să scape parțial de această povară. Am rugat-o pe Ada să caute pe cineva care să preia proiectul. Deși Răzvan (n.r. Rădulescu, scenarist) n-a stat la filmări, a venit din Germania special, a văzut ce montase deja Dana și a încercat să mă încurajeze.

Bogdan Dumitrache: Și mie mi s-a părut foarte bine ce-am văzut, mai ales în privința jocului. Auzisem de Călin că e obsedat de control, dar cred că este unul dintre cei mai permisivi regizori. Am cunoscut regizori care erau de părere că actorii nu trebuie să aibă un aport creativ.

Bogdan, cum ți-a fost prezentată Cornelia de către Călin?

BD: Mi-a prezentat-o ca pe o mamă un pic prea posesivă, care intervine prea mult în viața lui Barbu, dar mi-a apropiat-o spunându-mi că îl iubește. Deși e greșit ce face, o face “ din dragoste, cu cele mai bune intenții”. Dar eu o înțeleg pe Cornelia.

CN: O înțelegi de la distanță.

Luminița Gheorghiu vorbește despre iubire necondiționată, în cazul Corneliei, pe care o înțelege perfect. Alții văd în Cornelia o latură patologică din care se ivește un mic monstru.

CN: Iubirea necondiționată nu există. Fiecare vrea ceva în schimb pe lumea asta. De aici și conflictul. Însă intenția mea a fost să înțeleg personajul ei, nu să-l judec sau să-l pun la zid. Iar aici m-a ajutat Răzvan, care nu a văzut niciodată povestea asta ca pe o relație patologică. Atunci eu am fost într-o extremă, el a echilibrat scenariul și asta a făcut ca rezultatul să fie sănătos.

Este iubire în filmul ăsta?

CN: Sigur că e iubire. Dar e vorba despre o iubire bolnăvicioasă. Totul gravitează în jururul lui Barbu. Este o obsesie. Ea a făcut niște sacrificii pentru Barbu, probabil, în trecut. Și de aici povestea patologică și oedipiană hiperdezvoltată între ei. Barbu nu e numai fiul, e și iubitul ei. Este cam tot ce e important într-o relație umană. Evident că este exagerată și că cerințele sunt foarte mari.

Când l-ai înțeles cel mai greu pe Barbu?

BD: După accident, Barbu nu înțelege ce o să se întâmple cu viața lui, n-are nicio perspectivă, pentru că nu știe dacă viața lui mai continuă sau nu. Și oscilează între blocaj emoțional și rațional în care e legumă, nu știe și nu îndrăznește să facă niciun gest, și crize, în care răbufnește. Și aici a fost destul de dificil să găsesc echilibrul și să trec natural dintr-o stare în alta.

Cum ai construit împreună cu Luminița Gheoghiu personajul Cornelia?

CN: Luminița a intuit personajul și știe în sinea ei despre ce este vorba. Însă, în declarații încearcă să empatizeze. Cred că nu și-a ieșit încă din rol. După ce am hotărât că ea va fi Cornelia a început un lung șir de discuții, de încercări din partea ei de a fugi din proiect pentru că îi era foarte frică, eu emanam o tensiune foarte mare pe care nu o putea suporta și de multe ori a fugit, apoi a revenit și a fost un du-te vino cu acest personaj. Cred că îi era frică de ceea ce ar putea deveni în acest rol și teama că nu va putea ajunge la acea Cornelie de care îi povesteam. Am vrut să întâlnească oameni exact ca cei din film, dar n-a acceptat. Am ajuns la Roma pentru peruca potrivită, pentru că nu a vrut să se vopsească blond. Mă suna de câte cinci ori pe zi ca să discutăm rolul, scene și așa am funcționat mai bine de jumătate de an. Ea era Cornelia, eu eram Barbu. Și pe tot parcursul pregătirilor și al filmărilor am funcționat ca un fel de terapeut pentru ea.

Pentru tine cine a fost terapeut? Bughi?

CN: Nu, nimeni. Filmul în sine. Bughi a fost un spectator aparent detașat care s-a amuzat de toată situația asta, dar cred că foarte multe lucruri au ricoșat spre el și inconștient l-au marcat.

BD: Dar chiar au ricoșat. Luminița se certa cu Călin și apoi venea la mine.

CN: Bughi a participat de la bun început la toată povestea asta, și pentru că am făcut castingul la el, la Exit Film.

Cum ați construit relația Barbu-Cornelia?

CN: Au construit-o prin mine.

BD: Era un triunghi. Și eu și Luminița stăteam de vorbă cu el separat și când ajungeam la filmare știam ce-avem de făcut. Nu erau prea multe de discutat. Altfel, ne-am înțeles foarte bine, Luminița e foarte profesionistă și are un umor special pe care eu îl gust.

CN: Nu am lucrat cu actorii foarte mult, nu am dezvoltat personajul. Când un actor mă întreabă care e biografia personajului e primul semn de întrebare pe care mi-l pun. Cred că fiecare actor s-a gândit și a înțeles rolul lui, iar la filmări comunicarea a fost mai mult nonverbală. S-a creat din acea tensiune pe care am indus-o eu, nimeni nu mă mai suporta, nici eu nu mă suportam. Eram un monstru care-i ținea pe toți câte 12, 14 ore pe platou.

Ai zâmbit vreodată la filmări?

BD: Nu cred. Ba da o dată. După ce am filmat secvența de final, am văzut-o și am zis: “Uite, încă un Gopo!” (hohote de râs) Dar, în rest era cam nesuferit.

Cum ați ajuns la finalul filmat din mașină?

BD: A fost cam fără repetiție. Inițial scena ar fi trebuit fă fie plan-contraplan cu dialog și din afara mașinii; am încercat de câteva ori dialogul și apoi a ieșit cadrul din interiorul mașinii, care e senzațional. Îmi aduc aminte că era atâta tensiune, atâta încărcătură, și camera era aproape lipită de mine și nu puteam face multe mișcări. Nu știu cum a ieșit scena aia, dar am descoperit lucruri chiar despre mine. De exemplu, când mă întorc în mașină prin poziția pe care o am pare un corp de copil.

Acum cum privești experiența realizării acestui film?

CN: Aproape toate reacțiile sunt pozitive, asta mă face să mă simt bine, pentru că filmul este admirat ca un exercițiu și o spovedanie. La discuțiile de după vizionări, am observat că fiecare încearcă să mă întrebe dacă n-ar fi fost mai bine să se întâmple altcumva sau să fie finalul așa. Oamenii devin un fel de coautori sau scenariști, pentru că își asumă povestea atât de mult, încât au un propriu răspuns.

Trei întrebări pentru actrița Luminița Gheorghiu

Accentele personale ale poveștii au indus o stare de lucru tensionată. V-a afectat starea lui Călin de la filmări?

Pentru acest rol am avut și eu tensiunile vis-a-vis de mine. Dar lucrurile îmi erau destul de clare, datorită unui scenariu foarte bine scris. N-am avut temerea că trebuie să aduc în față ceva ce mie nu-mi era clar. Am colaborat foarte bine cu Călin și ne-am pus de acord până la urmă. Regizorul și actorul discută, se contrazic, se tocmesc și nu au altă soluție decât să se pună de acord.  Odată ce ai fost de acord să faci un film, alături de un regizor, e obligația ta să te lași condus. Iar asta nu înseamnă că importanța artistică, actoricească este nesemnificativă.

Dumneavoastră credeți în iubirea necondiționată, iar Călin e de părere că așa ceva nu există.

Eu sunt atât de de acord cu Cornelia în foarte multe lucruri, dacă nu în totalitate. Ea ce-i cere lui Barbu? Ea se bagă în viața lui și sunt de acord cu Călin. Dar am următorul răspuns. În primul rând, căsătoriile reușite sunt atât de puține, oricât de priceput ai fi în dirijarea către un final fericit. În al doilea rând, dacă unul dintre cei doi mai vine într-o căsătorie cu un “bagaj”, eu, Luminița Gheorghiu, le dau în scris că viața se complică atât de tare. Când ți-e lumea mai dragă și vrei să petreci un timp în doi, cel cu “bagajul” o să spună “Îmi pare rău, dar trebuie să mă duc la celălalt copil”. Astfel, Cornelia se bagă pe bună dreptate. Barbu ce-i dă Corneliei? Nu-i dă nimic, doar probleme. Nu vreau s-o apăr. Acum sunt în limitele scenariului. Ea îl iubește. Ea îi spune în final “Vreau să mă bucur de tine cât mai trăiesc”. Barbu nu-și asumă vinovăția și responsabilitatea. Dar e foarte bună Cornelia, sărăcuța de ea, când e de rezolvat ceva. Nu mă deranjează că este de altă părere Călin. Sigur că în viață fiecare vrea ceva. În acest scenariu, eu nu văd că ea îi cere ceva.

Ce lipsește, de fapt, relației dintre Cornelia și Barbu?

Dragostea. Când există, dragostea adevărată te învață să te porți cum trebuie. Barbu n-o iubește pe maică-sa. Când trebuie să atragi atenția că eși mamă, soț, iubit, acolo e clar că cel de lângă tine nu are același puls ca al tău. Când există iubire ne îngăduim altfel și defectele sunt mai blânde.

Filmul poate fi vizionat la HBO, în ziua de 7 august, la ora 20.00, 8 august, la ora 02.10, 11 august, la ora 00.55, și 19 august, la ora 22.25.

În cadrul Festivalului ARTmania, din Sibiu, filmul va fi proiectat pe 8 august (ora 20.00) și pe 9 august (ora 13. 30), la Galeria Habitus.

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
•