[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Ileana Bîrsan publicat la: 6/10/2012
Bucureşti A şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est va avea loc în perioada 5-14 octombrie, la Cinema Patria, Studio şi Club Control. 

Anim’est are cei 7 ani de festival

Anim’est are cei 7 ani de festival

Cea de-a şaptea ediţie a festivalului de film de animaţie, cu renume şi săli pline, deschide şi anul acesta cutia cu poveşti animate. Puteţi găsi câteva recomandări făcute chiar de organizatorii Anim’est, într-un feature coordonat de Ileana Bîrsan.

Festivalul Internaţional de Animaţie are, ca în fiecare an, invitaţi cu tradiţie, carieră şi succes. Ţara invitată este Germania, care va prezenta, pe lângă câteva lungmetraje recente, o selecţie de scurtmetraje între artă, politică şi propagandă şi una de filme scurte de după anii ’90.

Internaţionale Trickfilm – Festival Stuttgart este festivalul invitat, ajuns la a 20-a ediţie, prezent la Anim’est cu scurtmetraje din competiţia internaţională din 2012, iar şcoala invitată este Hochschule für Film und Fernsehen – Konrad Wolf (fondată în 1954), cu departamentul de animaţie înfiinţat în 1984. O parte din producţiile acestuia din ultimii ani vor putea fi văzute la această ediţie.

Studioul de producţie american invitat LAIKA, al cărui prim film şi prim succes a fost Coraline (2009), va fi reprezentat la Anim’est prin Mark Shapiro, Head of Entertainment Brand Marketing, care va povesti din culisele realizării ultimei lor producţii ParaNorman, lungmetraj care va deschide această ediţie.

 

MIHAI MITRICĂ (Director festival)

1 Children Who Chase Lost Voices from Deep Below, de Makoto Shinkai – Competiţie lungmetraj

O călătorie fantastică din realitate într-o lume imaginară plină de alegorii marca Makoto Shinkai sau noul Miyazaki, cum îl alintă lumea filmului de animaţie ...Un scenariu excelent, cu o imaginaţie debordantă.

2 Programul şi prezentarea Rosto
Rosto este membru al juriului ediţiei de anul acesta şi un animator complet, din partea întunecată a animaţiei, prieten bun cu Terry Gilliam şi Tom Waits.

3 Riduri/ Arrugas, de Ignacio Ferreras – Animash
Poate cel mai bun film spaniol din ultimii doi ani, câştigător, de altfel, şi al premiului Goya, un film de o sensibilitate aparte, un film care priveşte dintr-un alt unghi boala Alzheimer.

 

LAURENŢIU BRĂTAN (Preşedinte Este’n’est)

1 Găina sfântă a vieţii şi a muzicii / The Holy Chicken of Life & Music, de Nomint – Animash
Un scurt filmuleţ fantastic, absolut genial! Un delir, o halucinaţie care te cucereşte şi te subjugă. Atenţie, nu-l privi de prea multe ori, căci există pericolul de a te transforma într-un idolatru al lui Holy Chicken!

2 Scund, chel şi gras /  Gordo, Calvo y Bajito, de Carlos Osuna – Competiţie Lungmetraj
Un subiect foarte neobişnuit pentru un film de animaţie. Remarcabil prin ştiinţa cu care îmbină simplitatea formei cu profunzimea poveştii şi fineţea analizei psihologice.

3 Oh Willy ..., de Emma de Swaef şi Marc James Roels – Competiţie Scurtmetraj
O frumuseţe crepusculară, o tristeţe paralizantă şi o tehnică desăvârşită fac din acest scurtmetraj o mică bijuterie – unul dintre cele mai frumoase filme de animaţie din ultimii ani.

 

VLAD  ILICEVICI  (Director Executiv)

1 Joi, 11 octombrie, Control | Anim’est Music Night
Proiecţia celor două calupuri de videoclipuri şi reclame de la secţiunea dedicată Anim’est-ului, urmată de un super Live Act susținut de Warren Suicide, un duo Berlinez al cărui performance electro-punk va combina vizualuri animate cu muzică. O serie eclectică de videoclipuri, de la Grinderman la Louise Attaque, urmată de un performance live, foarte eclectic și el. Într-un nou Control, berlinez, şi, pentru mine, mult mai prietenos şi mai special. 

2 Vineri, 12 octombrie, Cinema Patria | Creepy Animation Night 4
O combinaţie haioasă între animaţie horror, bizară sau, pur şi simplu, edgy şi muzica trupei Traum, a lui Gigi Catrina, vechi prieten al Anim’est-ului, care se întoarce într-o variantă mult mai surf şi cu un VJ dedicat. 

3 Sâmbătă, 13 octombrie
În cadrul Galei de Închidere a Anim’est-ului, un nou Video-Concert. Un proiect foarte special, numit Sonja & Band, al Sonjei Van Hamel, muzician, designer şi poetă. Un indie foarte tandru şi familial, dublat de poveşti spuse cu pop-up books, contururi şi umbre şi tot felul de construcţii realizate şi mânuite în parte chiar de Sonja, în timp ce cântă. Poveştile „animate” vor fi proiectate pe ecranul cinematografului, în timpul concertului.