Eric Harson, viceprimarul Cannes-ului vorbeşte despre Bucureşti

Născut în Tunisia, Eric Harson se stabilește cu familia în sudul Franței, la vârsta de 4 ani. Între 1963 și 1982 locuiește la Paris și după această perioadă revine la Cannes, unde trăiește în prezent. Din 2008 este adjunct al primarului general, responsabil și coordonator al evenimentelor culturale la Cannes. 

Sunteţi pentru prima dată în Bucureşti. Cum vă pare oraşul?

Astăzi pare că este un oraş european, care-şi trăieşte timpul. Credeam, necunoscându-l, că este un oraş foarte prins în trecutul său, dar descopăr unul foarte deschis.

Seamănă cu Parisul?

Aşa mi s-a spus (râde). Da, puţin. Pe alocuri. În afară de Arcul de Triumf, de micuţa Senă, există marile sale bulevarde, ce corespund în mică măsură structurii Parisului aşa cum a gândit-o Baronul Haussmann. Cred că Bucureştiul trebuie să se dezvolte în jurul acestei identităţi, acestei imagini. Trebuie să repuneţi în lumină istoria care există între România şi Franţa.

Care a fost primul lucru care v-a frapat la arhitectura românească? Care ar fi prima schimbare pe care aţi face-o?

Aş suprima cablurile, este teribil. Este un adevărat handicap. La Cannes încercăm să valorizăm clădirile prin eliberarea străzilor. Îngropăm tot ce obturează privirea. Fie că sunt cabluri electrice, te­lefonice, fie că sunt staţiile de autobuze sau parcările, în afară de lampadare, le ascundem în subteran. Suprimăm staţiile de maşini de la suprafaţă, pentru a da lumină, aer oraşului.

Mi se pare că Bucureştiul are un avantaj, are bulevarde largi,  trebuie să facă asta, pentru că este un oraş care respiră, care are spaţii. Îi întrebam pe prietenii mei de aici, familia Rus, dacă aveţi în cultură o identitate a Bucureştiului, dacă există o mare companie de teatru, de dans, un anotimp pentru Operă, o orchestră care să dea notorietate. Valorizaţi-le!

Credeţi că un oraş trebuie să se metamorfozeze pentru cetăţenii lui sau invers?

Este indispensabil ca oamenii să se metamorfozeze pentru oraşul lor. Cetăţenii trebuie întotdeauna să se recunoască în spaţiul în care se dezvoltă. Dacă oraşul nu evoluează în acelaşi ritm cu cetăţeanul, acesta va ajunge într-o zi să se simtă străin în propriul oraş. Nu va mai fi interesat de locul său. Va spune: „doar eu contez”. Însă viaţa în societate obligă la reflecţie, la gândire. Deci e normal ca şi cetatea să se gândească la proprietarii săi. Singuri nu suntem nimic, existăm doar în raport cu ansamblul care ne înconjoară, adică prietenii, familia, vecinii şi oamenii din oraş, ţară.

Şi în oglindă, ce ar trebui să facă un cetăţean pentru oraşul său?

Oricare ar fi domeniul în care activează, fiecare trebuie să se implice, indepen­dent de muncă şi de viaţa de familie. Cred că implicarea se face prin asociaţii, mişcări, fie că sunt ele culturale, sportive, umanitare. Nu ştiu cum e în România, dar Franţa are o mare activitate în privinţa asociaţiilor. Lumea organizaţiilor este foarte importantă mai ales prin numărul de persoane membre ale acestora care lucrează benevol. Noi, la Cannes, din 60.000 de locuitori, cât are oraşul, 45.000 de persoane sunt membre ale unei asociaţii. Este enorm. Adică, două din trei persoane sunt înscrise în asociaţii: sportive, culturale, caritabile.

Ce rol are cultura unui oraş în viaţa comunității? Ce ar trebui să facă urbea pentru locuitorii ei?

În perioadele dificile din punct de vedere economic, când oamenii şi oraşele suferă, când e din ce în ce mai greu să-ţi găseşti reperele, atunci când suntem pierduţi trebuie să mizăm pe cultură, ea trebuie să fie reperul oricărui spaţiu citadin. Ceea ce mă surprinde cel mai mult, şi am petrecut la Bucureşti doar o zi, este numărul mare de clădiri istorice, de patrimoniu, care sunt prost întreţinute. Am impresia că nimic nu s-a făcut timp de ani buni, iar patrimoniul trebuie conservat.

Ştiaţi că la Bucureşti există un eveniment cinematografic dedicat filmelor lansate la festivalul de la Cannes?

Nu, dar mă bucur să aud. La Cannes se desfăşoară mai multe evenimente în jurul Festivalului, numeroase manifestări şi programe de televiziune, congrese. Viaţa culturală cinematografică este foarte importantă pentru noi. Independent de festivalul de film, toată vara propunem un festival de cinema în cartiere, proiecţii gratuite.

În plus, turiştii au la dispoziţie „Cinéma de la plage”. Instalăm un ecran uriaş pe apă şi cei care sunt la plajă văd filmul din şezlong. Totodată, de-a lungul anului, în fiecare joi avem programări, întâlniri cu regizori, cineaşti, actori. Cineaştii invitaţi merg în licee pentru a se întâlni cu elevii care vor să se specializeze în cinematografie. Avem mai multe clase în şcoli care pregătesc diplome de cinema. Facultatea de Film este la Nisa, la 30 de km, însă la Cannes avem aşa-numitul BTS (Brevet de Tehnician Superior) în audio-vizual, care pregăteşte sunetişti, cameramani.

Există trei mari şcoli: Conservatorul de Muzică, Şcoala de Actori de Teatru (în toată ţara sunt şapte astfel de instituţii de învăţământ) şi o Şcoală Superioară de Dans „Rosella Hightower”. 40% din studenţii înscrişi la aceste şcoli sunt din străinătate.

V-a plăcut filmul românesc regizat de Cristian Mungiu, „4.3.2”, care a fost premiat cu Palme d’Or în 2007?

Am avut întotdeauna credinţa că cine­matograful trebuie să arate lucrurile la rece, în profunzime. Mi-e greu să spun ce impresia am avut. Cred că atunci când arătăm lucrurile în mod brutal, suntem obligaţi să continuăm să supravieţuim, să închidem ochii, să ne ascundem. Nu pot să văd asta, e dificil. Dar poate sunt eu prea sensibil, asta e reacţia mea (râde).

Ce trebuie să facă Bucureştiul pentru a deveni, și el, un oraş turistic?

Cred că trebuie să-şi facă publicitate. Să-şi dezvolte comunicarea, pentru a se arăta deschis şi primitor. Trebuie să dea un pretext. În momentul de faţă, populaţia europeană este foarte solicitată, cu destinaţii care mai de care, este bombardată prin internet de reclame, şi trebuie să aibă motive solide să vină la Bucureşti. Trebuie găsită o linie de comunicare pentru a incita oamenii să-l viziteze, să fabrice un slogan de genul: „Veniţi la Bucureşti pentru că este Micul Paris!”          

Care sunt problemele majore la Cannes?

Avem o expresie: „Cannes este o comună mondială”. Este un orășel în plan geografic, iar dificultatea de care ne lovim este cea de a aloca mai mult spaţiu, de a găzdui invitaţii şi turiştii la evenimente precum Festivalul de Film. În mai, 50-60 de mii de persoane sosesc pentru două săptămâni la Cannes, iar în perioada estivală sunt de la 200 până la 300 de mii de persoane. Deci, trebuie să găsim metode de a regla traficul, de a asigura locuri în hoteluri. Problema de astăzi, care se înregistrează de nivel naţional (la Cannes fiind şi mai delicată), este a locuinţelor pentru cei care lucrează. Cum Cannes este foarte căutat, locuinţele sunt foarte-foarte scumpe. Le spuneam prietenilor mei din România că fiica mea, care are 30 de ani, şi care este o secretară modestă, ce trăieşte singură, şi-a cumpărat o garsonieră de 25 metri pătraţi, pe care a plătit 110.000 de euro. Deci, este foarte scump.

Vara, la Cannes, totul se aglomerează în jurul plajei. Ce măsuri speciale ia primăria?

Avem mai multe activităţi pe care le promovăm an de an. O bibliotecă cu 600 de cărţi disponibile se instalează pe plajă. Dacă veniţi la plajă aveţi posibilitatea de a împrumuta orice carte. Concertele de muzică au loc în centrul comunei, un festival de salsa cu acces gratuit se desfăşoară în cartierul istoric Suquet, iar şase seri de jazz sunt organizate într-ovilă, donată comunităţii de un celebru pictor.

Cum este Cannes iarna?

S-a schimbat mult. Pentru că acum 15 ani, Cannes nu exista iarna. A devenit celebru pentru că străinii, mai ales englezii, l-au ales pentru dulceaţa climei. Înainte preferau Riviera italiană şi au început să părăsească ţările din nord după 1850, când asmaticul lord Brougham se stabileşte aici. Trăia în Italia cu fiica sa, însă o epidemie puternică a închis frontiera italiană. Vine la Nisa şi descoperă un mic sat de pescari. Cum îi este foarte bine la Cannes, revine în anii următori şi pentru că devenise un personaj foarte cunoscut în Anglia incită toată aristocraţia englezească. Aşa a demarat Cannes. Dar el venea în special iarna. Până în 1980, între octombrie şi aprilie, la Cannes nu se întâmpla nimic. După 10 ani, au luat amploare congresele, saloanele profesionale care aduc oameni în acest anotimp şi astfel comuna este tot timpul anului plină de musafiri, care nu sunt neapărat turişti, dar alimentează hotelurile, dau viaţă localităţii.

Care e forţa Cannes-ului?

Cu toate că are o suprafaţă mică pe Croazetă, Cannes are cea mai mare capacitate de primire a turiştilor de pe Coasta de Azur. Cea mai importantă. Avem cinci palate şi enorm de multe hoteluri, nu le ştiu numărul. Distanţa de la oricare dintre hoteluri este de cinci minute pe jos până la plajă.

Cannes este o femeie sau un bărbat?

O femeie, de necontestat. Pentru că este frumoasă, pentru că rămâne independentă, pentru că vă acceptă. Însă nu puteţi face tot ce ați dori. Îşi păstrează personalitatea, se face respectată, deci e o femeie.

Care este salariul unui angajat în orășelul de pe Coasta de Azur?

Ca să trăieşti normal, adică să-ți permiți din când în când să mergi şi la teatru, la un concert, să pleci și în vacanţă, cred că trebuie să câştigi în jur de 1600 de euro pe lună. Nu este salariul fiecărui angajat însă. De exemplu, fiica mea câştigă 1300 de euro, așa că salariile diferă. Pot să vă spun că pentru 35 de ore de muncă pe săptămână, salariul minim în Franţa este de 2.080 de euro.

Care este viitorul comunei pe care o administrați?

Avem impresia că Festivalul de Film va fi întotdeauna al nostru, dar trebuie să fim precauţi, pentru că există mai multe oraşe mari în lume care-l vor. Au fost mai multe tentative de a muta festivalul. Se vorbea de Los Angeles. Ceea ce constituie forţa Cannes-ului este acest festival al celei de-a șaptea arte. Evenimentul a deschis o piaţă mondială de film, cea mai importantă, o afacere uriaşă. În doar 12 zile, aici se încheie 40% din contractele cinematografice ale distribuitorilor de film din lume. Asta e forţa noastră.

Există un muzeu al filmului?

Reparăm o greşeală, o lipsă, mai bine spus. Lucrăm la un proiect de creaţie, nu a unui muzeu în sens de colecţie, sau nu doar atât, ci a unui oraş al festivalului, situat la 400 de metri de Palat, pe un teren de patru hectare, un mare complex, cu un muzeu, unde veţi putea admira poate rochia lui Marilyn Monroe, scenariul lui Polanski sau colecția de 300.000 de fotografii ale lui Gilles Traverso, cel care a imortalizat momente din toate edițiile. Vor fi de asemenea săli de proiecţii cu copii ale filmelor clasice, un spaţiu destinat cursurilor, unul interactiv, unde spectatorul va urmări o scenă din "Fereastra spre curte" a lui Hitchcock și cu ajutorul mijloacelor tehnice de azi, va fi transpus în locul eroinei din film. Cannes te face să visezi în realitate. E un pic ca Veneția. Când vă întoarceţi acasă veţi continua să visaţi.

Dacă ajungeți la Cannes:

• 1-15.11 Expoziție de fotografie „Sixty shot dream” - Delphine Tomaselli. La Sala Miramar.

• 1.11 – 31.12 Expoziție de fotografie „Fenêtres sur Cannes” - Frédéric Bellay. La Muzeul Castre.
• 9.11 Atelier de jurnalism, critică și redactare, de jocuri video. La Mediateca Noailles.

• 12.11 Luna filmului documentar și atelier de scenaristică. La Mediateca Noailles.

• 17.11 Seară specială „Festivalul de Dans de la Cannes” – Orphée de Jean Cocteau și West Side Story de Robert Wise și Jerome Robbins. La Sala Miramar.

• 18.11 After Work cu Fatiha Meziane, omagiu Nina Simone. Mediateca Noailles.

• 18.11 Spectacolul de teatru La vie brutale de Hervé Blutsch. La Teat­rul Licorne.

Galerie foto:

• 
• 
• 
•