Cine (și de ce) investește în cultură: Steven van Groningen

Steven van Groningen: "Lipseşte un dialog între artă, putere şi bani"

Sunteţi de mult timp în România. La prima întâlnire cum vi s-au părut diferenţele culturale şi, mai ales, sociale faţă de spaţiul din care veneaţi?

Nu e o întrebare uşoară. În primul rând, când am venit prima dată aici, în ‘85, înainte de revoluţie, situaţia era mult diferită de situaţia de acum. Dar, sigur, erau diferenţe mari din mai multe puncte de vedere. Recent, glumeam cu cineva, că în România, dacă eşti invitat la cineva acasă, primeşti foarte multă mâncare, în schimb, în Olanda, dacă eşti invitat la un ceai, primeşti un singur biscuite. Sunt diferenţe culturale care ţin de un fel de a fi al comunităţii. Aşa îşi exprimă oamenii de aici ospitalitatea. Cred că toţi străinii sunt de acord cu mine că România este un spaţiu cu oameni foarte ospitalieri.

Sponsorizaţi evenimente de teatru. De obicei, oamenii se îndreaptă spre zone mai vizibile. Când aţi fost ultima dată la teatru?

Recunosc, merg mai des la concertele de la Ateneu. Cred că la teatru am fost ultima oară la Sinucigaşul, cu Dan Puric, dar nu ajung la fel de des ca la concert. De ce teatru? Cred că nu trebuie să ne uităm strict la susţinere ca la un proces de marketing, să mergem doar la evenimente mari sau cu multă vizibilitate. E vorba şi despre a susţine proiecte care merită, pur şi simplu.

Şi cum selectaţi evenimentele şi zonele de care vă asociaţi?

O parte din bugetul nostru o alocăm la Raif­feisen Art Proiect şi aici încercăm să alegem în fiecare an proiecte care, probabil, fără sprijinul nostru, nu ar fi realizate niciodată, din domenii diferite. Selecţia o face echipa noastră, care face o propunere şi apoi noi discutăm.

Vi s-a întâmplat să finanţaţi un eveniment, apoi să vi se pară că nu este potrivit cu instituţia dvs.?

Când vorbeşti de artă sau cultură, singurul lucru pe care trebuie să-l evităm este finanţarea a ceva care nu ar putea să fie apreciat de clienţii noştri. De exemplu, câteodată mai cumpăr tablouri la licitaţie cu scop caritabil, atunci aleg în funcţie nu doar de gustul meu, ci având în minte ideea că aş putea să-l pun într-o sală de conferinţe. Dacă vorbim de un tablou abstract e „safe”, dar dacă pui un nud, poate nu toată lumea îl apreciază. Acesta devine singurul criteriu care contează.

Dumneavoastră ce vă place? Ce citiţi?

Citesc mult şi de toate. Acum am o perioadă în care citesc mai multe cărţi în acelaşi timp. În timpul liber, evit cărţile de business, îmi place mai mult literatura, istoria, acum citesc Civilizations de Ferguson, God is not Great de Christopher Hitchens. Poate să fie engleză, germană...

În limba română citiţi?

Câteodată. Ultima oară am citit Mioriţa, fiindcă am avut o discuţie cu un ambasador despre asta... Mai trebuie citit încă o dată şi Caragiale. De obicei intru în contact cu foarte multe titluri în engleză sau olandeză şi din 2 click-uri le comand de pe Amazon.

Nu vă este dor să alegeţi cărţile într-o librărie?

De obicei fac asta, când mă duc la cumpărături cu soţia, şi am timp să mă opresc într-o librărie, întotdeauna ies de acolo cu un teanc de cărţi.

O curiozitate: se spune despre Caragiale că ar fi greu de „gustat” dacă nu eşti român. Dvs. cum l-aţi simţit?

Nu cred asta. Orice carte pierde ceva dacă e tradusă, dacă este citită într-un alt secol decât cel când a fost scrisă sau dacă este dusă într-o altă cultură, dar asta nu înseamnă că nu poţi s-o apreciezi. Pentru mine e o plăcere să citesc Caragiale!

În contextul României de azi, care credeţi că ar trebui să fie atitudinea culturală?

Cred că ce ne trebuie este mult mai mult dialog. Oamenii dau drumul la televizor şi aleg un singur canal... Unul care spune ce vor ei să audă. Nu e nevoie să vorbeşti cu alţi oameni, nu se interacţionează. Lipseşte dialogul din multe zone din societate: dintre mediul de afaceri şi politică, dintre politicieni şi alţi politicieni. Nu mai vorbim de conţinut. Reacţionăm doar la nişte imagini şi la nişte culori şi trebuie să găsim timp ca să înţelegem importanţa dialogului. Într-o societate aşezată există întotdeauna un dialog între artă, putere, bani şi aspectele sociale. Focusul este mai mult pe termen scurt. Sunt probleme care pot fi rezolvate doar dacă există disponibilitatea să priveşti pe termen lung.

Spuneaţi într-un interviu: „Orice reuşită are valoare dacă este urmată de un traseu etic!”

Am făcut sport de performanţă mult timp şi acolo lucrurile sunt foarte clare. Eşti mândru când obţii rezultate bune într-un mod corect. Când munceşti de mult şi ai destul talent, vine şi reuşita. Chiar consider că nu e fairplay, în primul rând față de tine, dacă nu respecţi regulile. Cum poţi să fii mândru când te uiţi dimineaţa în oglindă când ştii că orice rezultat ai fi obţinut, nu-l meriţi sau nu este al tău?

Există o tendinţă, mai ales la generaţia tânără, de a urmări reuşita imediată.

... Și, după reuşita imediată, ce urmează?...

Ce credeţi că urmează?

Este mult mai important să fie un proces continuu şi nu cred că reuşita imediată trebuie să însemne neapărat să obţii cât mai mulţi bani.

Ce înseamnă, atunci, succesul?

Cred că ar trebui să fie vorba şi de respect pentru tine, pentru comunitatea din care faci parte, trebuie să fie vorba despre apreciere. Succesul nu trebuie să fie neapărat măsurat în bani. Să defineşti succesul, fără să fie vorba de bani, este un exerciţiu. Succesul meu ca sportiv nu a însemnat niciodată bani. La canotaj nu am primit niciodată bani pentru ce am făcut. Cu sau fără bani, tot la fel de tare munceam. Mulţi dintre bogaţii lumii nu au ajuns aşa plecând de la ideea de a face bani, au ales ceva, au fost pasionaţi, au creat ceva, acel ceva a creat valoare şi pentru alte persoane, performanţa s-a valorificat şi aşa au devenit bogaţi.

Deci, bogăţia este efectul succesului, nu scopul?

Scopul este să te valorifici, să faci ce-ţi place, să descoperi ce talent ai, să-l dezvolţi. Asta creează satisfacţie. Nu am încercat niciodată să obţin bani uşor, nu echivalează cu satisfacţia... şi mai avem nevoie şi de artă.

BIO

Steven van Groningen(n. 1958)este Preşedinte al Raiffeisen Bank România din februarie 2002. Cetăţean olandez, absolvent al Universităţii Leyden din Olanda, specializat în Drept comercial. Este a cincea generaţie de bancheri din familia sa.

A condus deschiderea operaţiunilor băncii olandeze ABN Amro (acum RBS) la Bucureşti şi a fost vicepreşedinte al Băncii Agricole Raiffeisen. Este căsătorit cu Valeria Răcilă, campioana olimpică la simplu vâsle (canotaj), în 1984, la Jocurile Olimpice din Los Angeles. Are doi copii şi este pasionat de fotografie, pictură şi muzică; vorbeşte şase limbi.
Membru: Asociaţia Română a Băncilor, Vicepreşedinte (din 2004); Institutul Aspen România, membru fondator, membru al Consiliului (din 2010); Consiliul Investitorilor Străini, Vicepreședinte (2010) şi preşedinte al Consiliului (din 2011); United Way din România, preşedinte, vicepreşedinte, membru al Consiliului (2004-2010); Priete­nii Muzeului Naţional de Artă din România, membru al Consiliului (2002-2008); „Restore Beauty” Fondul de iniţiativă pentru ridicarea MNAR în 2008;
Patron, Hospice Casa Speranței Bucureşti.