Visul unei nopți de vară

De ani mulți visez cu ardoare să merg la câteva concerte (le număr pe degetele câtorva zeci de oameni) – poate cu atât mai mult cu cât îmi părea asta o chestiune imposibil de realizat.  Mi-am dorit să văd Led Zeppelin – am văzut Plant & Page, am visat The Rolling Stones – și s-a adeverit, la fel cu Billy Idol, Dylan, Clapton sau Aerosmith. În wishlist mai apar Bunbury, Bruce Springsteen, The Black Crowes, Rage Against the Machine șamd. Cine știe?! Cândva…

Totuși, pe lângă numele gigant ale muzicii, pe care cu ceva noroc le-am văzut la noi, visele au mers ceva mai departe. Cam departe credeam. Dacă bugetul nu mi-a permis să cutreier (măcar) Europa pentru concerte, încet, dar greu, au venit ele la mine. Mai întâi un nesperat Manu Chao (apoi al doilea), și acum Texas. Headliner. Și nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la concertul din prima seară de B’Estfest, mă bucur că e iulie, că e cald, că plouă, că e 2013. Că e muzică.